Tragedia care a avut loc în ajunul Crăciunului, când doi tineri au preferat să încheie socotelile cu viață, a lăsat multă tristețe în sufletele familiilor acestora, dar și numeroase semne de întrebare. Ana-Maria Ungureanu și Dragoș Vârlan, în vârstă de 23 și respectiv 32 de ani, au căzut de la un etaj al blocului în care locuiau, fiind găsiți în curtea imobilului de un trecător, care a sunat de urgență la 112. Nimeni nu își poate explică gestul necruțător la care au apelat cei doi, însă primele informații arată că este vorba despre o sinucidere, potrivit autorităților.
Ana, cum era cunoscută de prieteni, a fost implicată în foarte multe asociații studențești din Iași, participând la multe proiecte ce au legătură cu mediul înconjurător sau animale. Fata este din comună Todirești, județul Iași, însă locuia într-un bloc din cartierul Tătărași, într-un apartament la mansardă, pe care l-a luat cu chirie. A absolvit Facultatea de Litere, specializarea jurnalism la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, iar înainte de a apela la acest gest, Ana lucra la o firmă din Iași. Și Dragoș era un băiat implicat în proiectele privind mediul înconjurător, fiind un activist convins împotriva proiectului Roșia Montană. Deși este originar din Iași, tânărul de 32 de ani trăia de multă vreme în Timișoara. Soarta a făcut în așa fel încât de Sărbători tinerii să fie împreună, fapt ce le-a adus sfârșitul.
Ultimul mesaj al Anei
Un apel la număr de urgențe 112 a fost cel care anunță moartea bărbatului, fata fiind încă în viață când echipajul medical s-a deplasat la față locului. "În jurul orei 01:00, s-a solicitat ambulanță pe stradă Ciurchi, pentru două persoane căzute de la înălțime. Bărbatul avea leziuni incompatibile cu viață, iar la femeie s-a început resuscitarea, însă nu a răspuns la manevrele de resuscitare", a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa serviciului UPU-SMURD din cadrul Spitalului Sf. Spiridon din Iași. Prietenii Anei o știau că fiind o persoană liniștită, incapabilă de un asemenea gest, astfel că toți au rămas impresionați de decizia pe care a luat-o.
"Eu chiar o știam că o față liniștită, făcea parte din mai multe asociații studențești din Iași, era implicată în mai multe proiecte și activități. Am ieșit de câteva ori la cafea într-un grup și nu mi-a lăsat impresia că ar fi în stare de așa ceva", povestește Bogdan, un amic de-al fetei. Corpurile neînsuflețite ale celor doi iubiți au fost duse la Institutul de Medicină Legală (IML) din Iași pentru efectuarea necropsiei, însă nu au rezultat indicii privind alte lucruri ce ar fi putut influență moartea acestora.
"S-a făcut și autopsia. Nu se schimbă datele problemei, mai așteptăm și alte rezultate. Nu sunt suspiciuni cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni. Ipoteza luată în calcul este cea a unei sinucideri. Este dosar penal pentru moarte suspectă, iar cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor care au dus la moartea celor doi", a declarat și comisarul șef Mădălin Țăranu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
Profilul de pe un site de socializare al Anei Ungureanu este plin de mesaje de condoleanțe, iar tot acolo este ultimul gând al fetei, o melodie pe care o ascultă chiar cu câteva minute înainte de a-și pune capăt zilelor, de mâna cu iubitul sau. Vecinii din bloc nu o cunoșteau foarte bine, nimeni nu știa exact de cât timp sau că stă în apartament. Chiar dacă nu știau cine este, mai multe persoane, impresionate de situația creată, au aprins lumânări și au pus flori în locul în care cei doi și-au dat ultima suflare și au fost găsiți de autorități.
Sursa: bzi.ro