A doua suspiciune de plagiat pentru premierul Mihai Tudose, după cea din teza de doctorat: o lucrare semnată, între alții, de actualul premier și publicată de editura Academiei SRI ar fi copiată în proporție de 60%, potrivit unei investigații România Libera.
Jurnaliștii de la România Liberă vorbesc de un "malpraxis academic" pentru 220 din cele 368 de pagini dintr-o carte semnată, în 2009, de actualul premier Mihai Tudose.
Volumul, suspect de plagiat pentru peste 60% din pagini, este parte a unui puzzle care devoalează, în fapt, un întreg sistem de relații la vârful puterii.
Cartea a apărut la Editura Academiei Naționale de Informații din subordinea Serviciului Român de Informații. Instituție de învățământ superior la care Tudose era, în momentul publicării cărții, doctorand.
Ceilalți autori ai cărții sunt Gheorghe Toma și Ștefan Teodoru, șefi în Academia SRI, dar și Severin Florian Lungu, fost șef SRI Brăila. Cu soacra acestuia, Tudose a avut o firmă. Cei patru au copiat până și dintr-una din cele mai cunoscute cărți ale secolului trecut, „Șocul viitorului" de Alvin Toffler. Este ca și cum ai prelua paragrafe din Biblie și ai spune că le-ai scris tu.
Principala „victimă" a celor patru autori ai cărții „Schimbarea managerială. Managementul schimbării. Manageri înnăscuți. Manageri formați" (Editura Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul", București, 2009) se numește Dumitru I. Popescu. Acestuia îi apăruse, în 2005, volumul „Managementul modern al organizațiilor" (Editura Fundației România de Mâine, București), din care se regăsesc în „Schimbarea managerială", integral, FĂRĂ GHILIMELE ȘI FĂRĂ VREO NOTĂ DE SUBSOL, cinci capitole: 8, 13, 14, 15 și 16.
În total, 63 de pagini din volumul celor patru sunt copiate de la Popescu. Volumul acestuia nu este prezent în nici o notă de subsol din lucrarea semnată de Tudose, ci doar în bibliografie, ceea ce nu este suficient. Deciziile Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) din ultimii ani arată că această metodă este considerată plagiat. Contactat de RL, coordonatorul platformei plagiate.ro, profesorul universitar Dorin Isoc, a susținut același lucru.