Tudorel Toader, ministrul Justiției, nu este îngrijorat de faptul că nu s-a înscris nimeni în concursul pentru șefia PSD și se așteaptă să fie mai mulți candidați decât pentru DIICOT.
"Fiți de acord că nu monitorizez și eu în fiecare minut. Ieri pe la 10 știu ca nu era nimeni. Să așteptăm până luni, să vedem dacă se va înscrie cineva, convingerea mea e că se vor înscrie mai mulți, mai mulți decât la procedura pentru DIICOT", a declarat Toader joi dimineața.
Tudorel Toader insistă că nu există niciun fel de proiect la Ministerul Justiției legat de amnistie sau grațiere.
"Dumneavoastră aveți acest apetit de a repeta aceeași întrebare, eu nu am să vă dau decât același răspuns. La minister nu a existat si nu există nici în procedura de avizare, nici de dezbatere un proiect normativ pe această temă", le-a răspuns Toader jurnaliștilor.
Ministerul Justiției a anunțat pe 9 iulie începerea selecției pentru propunerea în funcția vacantă de procuror șef al DNA, care se va desfășura până pe 30 iulie.
Conform MJ, procurorii pot depune cereri de înscriere pentru funcția de conducere vacantă până la data de 23 iulie.
Cererile de participare la selecție vor fi însoțite de dovada îndeplinirii condițiilor de vechime, un proiect privind exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere pentru care participă la selecție, un curriculum vitae, minim 10 lucrări întocmite de procuror în compartimentele în care și-a desfășurat activitatea în ultimii 5 ani, ultimul raport de evaluare a activității profesionale a procurorului participant la selecție și orice alte înscrisuri relevante.
Lista procurorilor care îndeplinesc condițiile legale de participare la selecție și programarea interviurilor se vor afișa la sediul Ministerului Justiției și pe site-ul instituției la data de 24 iulie, urmând ca în perioada 25 - 27 iulie candidații selectați să susțină interviurile cu ministrul Justiției.
Rezultatele selecției vor fi anunțate public pe data de 30 iulie.