Actual· 2 min citire

Nicușor Dan: "Conturile Primăriei sunt în continuare blocate". Propunerea edilului pentru continuarea INVETIȚIILOR în școli

Elevi într-o sală de curs

Elevi într-o sală de curs

Scris de Dana Bărăgan Publicat: 1 mar. 2021, 14:40

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, vrea ca investițiile în școli începute de municipalitate să fie preluate de către primăriile de sector sau de Compania Națională de Investiții (CNI). Motivația sa este simplă și ține de raționamente finaciare, și asta deoarece este foarte probabil, spune edilul, ca în bugetul alocat Bucureștiului să nu existe bani pentru acestea cheltuieli.

"Conturile Primăriei sunt în continuare blocate, ceea ce înseamnă că nu putem să realizăm lucrări de investiții. O să vedeți bugetul nostru în aproximativ 10 zile de azi. Foarte, foarte probabil nu o să existe bani în bugetul Primăriei Capitalei nici pentru proiectul de la Doamna Ghica, nici pentru lucrările pentru școli, motiv pentru care sunt în discuții cu primarii de sector pentru preluarea investițiilor în școli pe care Primăria Capitalei le-a început, pentru pasajul de la Doamna Ghica, dar și pentru lucrarea din Prelungirea Ghencea. Suntem în discuții ca aceste lucrări să fie realizate fie de CNI, fie de primăriile de sector, pentru că nu e normal ca bucureștenii să sufere pentru că există niște datorii la nivelul Primăriei Capitalei", a declarat, astăzi, Nicușor Dan, citat de Agerpres.


Potrivit acestuia, o parte importantă din bugetul pe 2021 al municipalității ar trebui să se aloce acoperirii datoriilor, astfel încât Primăria Capitalei să fie credibilă și față de constructorii cu care vrea să facă mari lucrări de investiții, unii dintre ei neplătiți din vara lui 2019, și față de băncile la care vrea să se împrumute: "În acest moment conturile Primăriei Capitalei sunt poprite, 47 de milioane de lei este suma. Asta e o parte a problemei, cealaltă parte a problemei e datoria de peste 2 miliarde de lei. (...) O parte importantă din bugetul pe 2021 va fi acoperirea datoriilor. Totuși, sunt două investiții pe care vrem să le facem în 2021, pentru care o să insist în fața Consiliului General, una sunt acești 53 kilometri pentru care am început lucrările de înlocuire de rețea termică, pe de o parte, și, pe de altă parte, pentru că este ieftin, începerea lucrărilor la sistemul de management al traficului, de semaforizare inteligentă".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News