Actual· 1 min citire

Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Apărării din Franța - Soluții pentru detensionarea crizei legate de Ucraina

Nicolae Ciucă - premierul României

Nicolae Ciucă - premierul României

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 26 ian. 2022, 20:06

Premierul Nicolae Ciucă va primi, joi, la ora 10.00, ministrul Apărării din Republica Franceză, Florence Parly.

Și ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian a anunțat miercuri că va vizita în viitorul apropiat România pentru a transmite un mesaj de solidaritate, în contextul în care Franța caută alături de partenerii europeni și SUA modalități pentru detensionarea crizei legate de Ucraina.

„Voi călători cu omoloaga mea germană (Annalena Baerbock) la Kiev în câteva zile și apoi în România pentru a-i asigura pe colegii noștri români de solidaritatea noastră”, a spus șeful diplomației de la Paris în fața senatorilor francezi.

Demnitarul francez a adăugat că Franța este solidară cu țările est-europene care ar putea fi afectate în mod mai direct de actuala situație din Europa Orientală.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News