Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită, acuză că i se îngrădește dreptul de a profesa ca medic la Spitalul Municipal ”Dimitrie Castroian” Huși, deși legea îi permite să lucreze în unități medicale publice.
Nelu Tătaru a publicat luni seară, pe pagina sa de Facebook, un document prin care în luna noiembrie 2024, atunci când avea suspendat dreptul de a profesa în unități medicale publice, a fost notificat să-și ia lucrurile personale din cabinetul pe care îl avea în spitalul din Huși.
Tot atunci, fostul șef al Sănătății a fost anunțat printr-o adresă emisă de spitalul din Huși că îi încetează suspendarea contractului de muncă, având în vedere revocarea deciziei prin care i se interzicea dreptul de a lucra în spitale publice. De asemenea, în aceeași zi a fost informat, printr-o altă adresă emisă de unitatea medicală, că i se suspendă din nou contractul de muncă, conform Codului Muncii.
„Medicina este o misiune permanentă, nu una temporară, pe care să o tratați în funcție de vreme și vremuri favorabile unui primar, consilier sau manager de spital. Cariera unui medic nu poate fi tratată precum un bilet de călătorie dus-întors așa cum sunt cele trei documente, cel care „mă expulzează” din cabinetul medical, devenit între timp loc de fumat, cel care arată că revenirea mea în spital ar fi trebuit să se fi întâmplat deja și cel care suspendă revenirea mea, din nou, fără ca eu să mai am control judiciar, document în baza căruia eu nu pot fi la spital. Am trecut prin multe încercări în ultimele luni, dar cu demnitate, răbdare, speranță și dorința de a mă întoarce la pacienți! Cu stupoare, am constatat că deciziile de executare ale mele au fost luate înainte ca justiția să fi dat un verdict. Am contestat în instanță decizia managerului spitalului și aștept ca aceasta să decidă că mă pot întoarce la pacienții mei, în spital”, a transmis Nelu Tătaru pe Facebook.
În prezent, Nelu Tătaru își desfășoară activitatea de medic într-un cabinet medical privat pe care l-a deschis în municipiul Huși.
Vă reamintim că în luna decembrie a anului trecut, Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 și 500 de lei, precum și bunuri alimentare.