Actual· 4 min citire

Neagu Djuvara a încetat din viață la 101 ani

Neagu Djuvara a încetat din viață la 101 ani

Neagu Djuvara a încetat din viață la 101 ani

Publicat25 ian. 2018, 15:31
Actualizat25 ian. 2018, 22:47

Neagu Djuvara a încetat din viață la 101 ani. Djuvara a decedat la spital din cauza pneumoniei. Cunoscut ca istoric, diplomat, filozof, jurnalist și romancier, Djuvara a fost una dintre cele mai îndrăgite personalități culturale ale României, apreciat pentru spiritul său viu, pentru eleganța și pentru erudiția sa.

Neagu Djuvara s-a născut la 18 august 1916 (S.N. 31 august 1916) la București într-o familie aristocrată. Tatăl, Marcel Djuvara, era dintr-o familie de aromâni din zona Pindului stabiliți în Țările Române la sfârșit de secol XVIII. A fost șef de promoție la Politehnica din Berlin-Charlottenburg în 1906, apoi căpitan de geniu în armata română și a murit în cursul marii epidemii de gripă spaniolă din 1918. Mama, Tinca  Grădișteanu, aparținea ultimei generații dintr-un neam de mari boieri munteni descendenți ai voievodului Basarab, aristocrați înrudiți cu familiile Cîmpineanu, Sturza, Ghica și Mavrocordat și care care au dat României politicieni, diplomați și universitari. Povestea acestor familii avea să o spună Neagu Djuvara în volumul ''Ce-au fost „boierii mari“ în Țara Românească? Saga Grădiștenilor (secolele XVI–XX)'', publicat în 2010.

Neagu Djuvara a murit. Suferea de pneumonie. Când va fi înmormântat

Neagu Djuvara avea reguli stricte. Se trezea târziu, bea o cafeluță sau un ceai aromat, ciugulea ceva frugal, și, abia când ziua era mai pe trecute, începea să scrie, cu mintea plină de fapte și amintiri, mărturisea Djuvara într-un interviu acordat Danielei Zeca Buzura pentru emisiunea Mic dejun cu un campion. Istoria, pe care o citim de regulă în cărți, Djuvara a trăit-o direct.

Djuvara spunea, mai în glumă, mai în serios, că s-a îmbogățit din cărțile pe care le-a scris. Printre cele mai cunoscute cărți publicate de reputatul istoric se numără:

„Civilizații și tipare istorice" (1975),

„Între Orient și Occident. Țările române la începutul epocii moderne" (1995),

„O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri" (1999),

„Cum s-a născut poporul român" (2001),

„Amintiri din pribegie" (2010),

„Trecutul este viu. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Neagu Djuvara" (2014).

Între pasiunile sportive - echitația, tenisul, parașutismul și schiul.  "Doua sporturi am practicat mai intens, schiul și echitația", a povestit Neagu Djuvara, într-un interviu acordat sport-inromania.ro.

Neagu Djuvara, în 2016: "Îmi lipsește dansul. Este cea mai mare lipsă pe care o simt acum"

Liviu Dragnea, mesaj după moartea lui Neagu Djuvara

Viața lui Neagu Djuvara

Neagu Djuvara s-a născut la București, într-o familie de origine aromână, în 18 august 1916. La doar trei zile de la intrarea României în Primul Război Mondial. La 12 ani pleca în Franța, la Nisa, alături de mama sa și fratele său. 

La 21 de ani era licențiat în litere și istorie la Sorbona, după trei ani, doctor în Drept, iar după 30 de ani doctor în filozofia istoriei. 


Tot în Franța a cunoscut-o și pe cea care avea să-i devină soție, France, în 1937. Deși erau despărțiți de mai bine de 40 de ani, țineau zilnic legătura la telefon. El la București, ea la Paris. Împreună au avut o fiică. 


În 1941 a participat, ca elev-ofițer, la campania din Basarabia și Transnistria, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, și a fost rănit în apropiere de Odesa. La 28 de ani era curier diplomatic la Stockholm, trimis chiar în dimineața zilei de 23 august 1944. 


A rămas în Suedia, ca secretar de legație, până în 1947, când comuniștii au preluat definitiv puterea în țară. Atunci a început și lungul său exil. Reîntors în Franța, a plecat în Niger în 1961. A petrecut 23 de ani în Africa subsahariană, apoi a revenit la Paris. 


Între 1948 și 1989 a activat în mai multe organizații ale exilului românesc, iar după 1990 a revenit în țară.

La 74 de ani a predat la Universitatea din București, ca profesor-asociat, până în 1997. La o vârstă la care alții ieșeau la pensie, Neagu Djuvara a făcut emisiuni de televiziune și a publicat peste 20 de volume de istorie și de memorialistică.


Djuvara nu ezita să-și spună părerea despre viața politică românească din ultimii ani, mai ales despre politicienii certați cu legea.

A fost decorat cu Ordinul Național "Servicul Credincios" în grad de Mare Cruce în 2006, cu Ordinul Artelor și Literelor în grad de Ofițer din Franța, în 2010. La 100 de ani a fost decorat cu Ordinul Național "Steaua României" în grad de Cavaler și a fost ales cetățean de onoare al Bucureștiului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News