Narcis Neaga, fostul șef al CNADNR, pus sub control judiciar pe cauțiune

Wednesday, 23 December 2015, 16:46, Sursă: REALITATEA.NET

DNA a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o cauțiune de 300.000 lei, pe o durată de 60 de zile față de fostul director al CNADNR, Narcis Neaga, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și obținere de foloase necuvenite. 

Adaugă părerea ta

Din ordonanța întocmită de procurori a rezultat că există date și probe potrivit cărora :

La data de 15 mai 2014, inculpatul Neaga Narcis, în calitate de director general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA (CNADNR), a procedat la suspendarea abuzivă a unui contract de servicii privind „Supervizare Autostrada Orăștie – Sibiu” și a plăților aferente acestuia, cu încălcarea dispozițiilor contractuale, a condițiilor FIDIC (Federația Internaționala a Inginerilor Consultanți) și a dispozițiilor legale.

Ulterior, inculpatul a desemnat Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov pentru a superviza lucrările de construcție a autostrăzii și pentru a îndeplini obligațiile contractuale în perioada de desfășurare a contractelor de lucrări privind:

- „Proiectare și execuție Autostrada Orăștie – Sibiu, Lot 3: km 43+855 – km 65+965”,
- „Proiectare și execuție Autostrada Orăștie – Sibiu, Lot 3: km 65+965 – km 82+070”.

Apoi, inculpatul a reziliat contractul de supervizare în condiții nelegale și a refuzat plata facturii emisă de către liderul asocierii care asigurase inițial serviciile de supervizare a lucrărilor și, pe cale de consecință, în mod nefundamentat, a refuzat decontarea facturii din fondul de coeziune (fonduri europene).
Ulterior, printr-o Sentință arbitrală, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis în parte cererea formulată liderul asocierii care asigurase inițial serviciile de supervizare a lucrărilor și a obligat CNADNR SA la plata sumei de 3.139.109,20 lei plus TVA, precum și a penalităților de întârziere, calculate de la data de 15.05.2014 până la data de 23.12.2014, data înregistrării cererii arbitrale.

Toate aceste acțiuni au avut au drept consecință directă plata, de la bugetul de stat (și nu din fondul de coeziune), către liderul asocierii căreia i s-a reziliat contractul de supervizare, a sumei de 3.159.022,65 lei (reprezentând prețul serviciilor de supervizare pentru perioada octombrie 2013 – decembrie 2013), a penalităților aferente, precum și plata serviciilor de supervizare (prestate ulterior suspendării contractului de către Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov).

De asemenea, prin suspendarea și respectiv rezilierea contractului de supervizare a fost favorizat antreprenorul (societatea executantă a lucrărilor de construcție), care, în acest mod, a beneficiat de închiderea neconformităților și avizarea la plată a situațiilor de lucrări, în condițiile în care supervizorul suspendat constatase deficiențe de execuție și utilizarea de materiale necorespunzătoare.

Mai mult, prin suspendarea contractului și înlocuirea Inginerului FIDIC (a supervizorului) cu încălcarea procedurii, respectiv prin neacordarea preavizului și nepreluarea documentelor de la supervizorul inițial, noul supervizor desemnat a fost pus în imposibilitatea urmăririi lucrărilor.

Faptul că după suspendarea contractului de supervizare, într-o perioadă scurtă au fost găsite soluții pentru închiderea neconformităților și aprobarea la plată a lucrărilor denotă că scopul suspendării contractului de supervizare a fost de a asigura antreprenorului posibilitatea decontării unor lucrări neconforme.

Plângere a Corpului de COntrol al ministrului Transporturilor

Neaga a ajuns la DNA pentru a fi audiat în dosarul deschis în luna octombrie, ca urmare a unei plângeri făcute de corpul de control al ministrului Transporturilor.

Corpul de control din Ministerul Transporturilor a descoperit, în urma unor verificări realizate la CNADNR, o serie de nereguli, inclusiv în raportul Autostrăzii Sibiu-Orăștie. DNA s-a sesizat în acest caz și a efectuat cercetări.

Pe 8 decembrie, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor CNADNR a decis înlocuirea lui Narcis Neaga cu Cătălin Homor la conducerea companiei, ordinul în acest sens fiind semnat de ministrul Transporturilor, Dan Costescu.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au deschis un dosar penal in rem în cazul Autostrăzii Sibiu-Orăștie, la începutul lunii decembrie. Este vorba despre autostrada care a fost închisă la doar 10 luni de la inaugurare și sub care s-a găsit apă în mai multe locuri, remedierea constând în demolarea unui anumit tronson.

Autostrada A1 Sibiu-Orăștie a fost închisă pentru reparații la doar 10 luni de la inaugurare. Mai mult, la 10 metri sub asfalt s-a găsit apă în mai multe locuri, iar remedierea acestei probleme presupune demolarea completă a căilor de circulație.

"Remedierea problemelor întâmpinate în zona kilometrului 60 pe autostrada Sibiu-Orăştie necesită demolarea completă a căilor de circulaţie", au afirmat, după descoperirea apei, inginerii Companiei de Autostrăzi.

Deşi s-a pretins tot timpul că autostrada Sibiu-Orăştie are doar nişte „fisuri superficiale“ în zona kilometrului 60 de pe lotul 3, problemele proiectului sunt grave.

Lotul inaugurat înainte de alegerile prezidenţiale

Lotul a fost deschis în noiembrie 2014, cu doar două zile înainte de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, dar a fost închis circulației 10 luni mai târziu.

Un document al companiei indică faptul că nu este vorba de fisuri de suprafaţă, ci de probleme ce necesită demolarea integrală a lucrărilor.

„Cu ajutorul unui excavator având cupa de 1,3 metri cubi s-a constatat că infiltările de apă sunt la o adâncime între 8 şi 10 metri faţă de cota roşie (linia autostrăzii într-un plan vertical – n. red.)“, arată o notă de constatare semnată de angajaţi ai Companiei Naţionale de Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din România (CNADNR), respectiv Călinescu Doru, director de calitate, Nicula Dan, inginer al Direcţiei regionale Braşov, şi Mihai Gheorghe, şeful serviciului autostrăzi al aceleaşi direcţii.

CNADNR: Fisuri superficiale

În toamna anului trecut, mai precis la zece zile după deschiderea electorală a circulaţiei, CNADNR pretindea că este vorba de fisuri superficiale.

Documentul arată şi cauza existenţei apei într-o zonă unde terenul format din argilă ar fi trebuit să fie uscat.

„Constructorul a făcut o analiză a modului de lucru atât al drenurilor longitudinale, cât şi a măştilor drenante şi a constatat faptul că drenurile nu lucrează între ele, fiind necesară verificarea şi eventuala rectificare a acestora pentru funcţionalitate longitudinală", se spune în document.

Dar cum se rezolvă problema? „Este necesară demolarea completă a căilor de circulaţie, atât a căii I, cât şi a căii II", se recomandă în nota de constatare. În plus, au fost găsite fisuri ale balastului stabilizat care traversează calea I şi avansează şi pe calea II.

Crăpăturile profunde apărute la kilometrul 60 nu sunt singurele probleme de calitate sesizate pe lotul 3 al autostrăzii. Dacă şefii CNADNR au pretins tot timpul că ar fi vorba doar de 2-3 zone cu probleme, fostul ministru al Transporturilor, Alexandru Nazare, susţine că ar exista nu mai puţin de 6 – 7 zone în care sunt întâlnite grave probleme de calitate.

Autostrada A1, Orăștie - Sibiu, a fost închisă pe data de 7 septembrie între Nod rutier Sălişte (km 270+020) - Nod rutier Cunţa (km 292+455) la doar 10 luni de la inaugurare pentru remedierea lucrărilor.