Actual· 2 min citire

Ingredientul SECRET pe care trebuie să-l pui în murături ca să nu se mai înmoaie

Ingredientul SECRET pe care trebuie să-l pui în murături ca să nu se mai înmoaie

Ingredientul SECRET pe care trebuie să-l pui în murături ca să nu se mai înmoaie

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 11 oct. 2017, 17:03

Pe lângă savoarea bine-cunoscută, murăturile sunt o farmacie la borcan. Prin conservare, ele își păstrează vitaminele și chiar dobândesc ceva mai multe proprietățile curative, spun unii specialiști. Murăturile există nu de sute, ci de mii de ani.

Prima legumă băgată la murat a fost castravetele, cu vreo două mii de ani înainte de Hristos, iar chinezii au fost cei care au conservat fructe pentru prima dată. Se spune că regina Egiptului, Cleopatra, își păstra tinerețea și frumusețea pentru că era o mare consumatoare de murături. Iar Napoleon și-ar fi ajutat soldații să se mențină în putere tot cu ajutorul catravetilor murați.

Câte gospodine, atâtea rețete de murături, însă cea mai sănătoasă este fermentarea acido-lactică naturală, care presupune ca fructele sau legumele să fie puse în apă cu sare. Microflora din ele transformă glucidele în substanțe biologic active, benefice pentru sănătate. Murăturile sunt astfel, o sursă execlentă de vitamine și acid lactic. Indiferent de combinațiile de legume pe care le faceți, condimentele precum muștarul, mărarul, usturoiul sau hreanul sunt obligatorii! Fiecare dintre aceste ingrediente vine cu propriile calități nutritive. Vedeta cămării cu bunătăți rămâne varza murată. Are atât de multe efecte sănătoase și atâtea utilizări neașteptate, încât nu v-ați fi închipuit! Varza murată are chiar mai multă vitamina C decât o portocală și este un aliat în tratarea infecțiilor respiratorii. Ajută la combaterea problemelor hepatice și este bună pentru cei cu boli cardiovasculare...În cazul hipertensivilor, varza trebuie spălată înainte că să își mai piardă din sare. Varza murată întărește sistemul nervos și pe cel muscular și îi ajută chiar și pe diabetici. Mai mult, mestecarea unei cantități cât să încapă într-o linguriță, de șase-opt ori pe zi, ar combate parodontoză, după cum susțin unii specialiști.

Câteva ultime sfaturi! Folosiți sare specială pentru murături, pentru că altfel se vor înmuia. Aveți grijă că întotdeauna borcanul să se închidă etanș și nu uitați să puneți la loc legumele pe care le-ați scos și nu le-ați consumat. Iar dacă suferiți de anumite boli, întrebați înainte medicul dacă puteți mânca sau nu legume murate! În rest, singurul sfat rămas este: să aveți poftă!

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News