Primăria Orșova a fost amendată de Garda de Mediu Mehedinți după ce, de mai bine de două săptămâni, gunoiul din oraș nu a mai fost ridicat de operatorul de salubritate, acesta cerând majoarea tarifelor pentru acest serviciu, solicitare refuzată însă de municipalitate.
Oficial, SC Floricola SA, operatorul de salubritate din Orșova, a anunțat că din 18 ianuarie nu mai ridică gunoiul din oraș, însă consilierii locali spun că operatorul nu și-a mai îndeplinit îndatoririle de mai mult timp, potrivit Mediafax.
„Floricola a trimis o adresă, acum, în ianuarie că începând cu data de 18 ianuarie nu mai ridică gunoiaele, dar deja de 10 zile, din 7 ianuarie sau 8 ianuarie nu le mai ridicase deloc”, a declarat Adrian Cican, consilier local.
Operatorul de salubritate spune că nu își permite să suporte din bugetul propriu taxa pe depozitarea deșeurilor la groapa de gunoi, în valoare de 80 de lei/ tonă, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2017 și cere ca aceasta să fie plătită de populație.
La începutul săptămânii, primarul Orșovei, Marius Stoica, a somat, pe Facebook, operatorul de salubritate să ridice gunoiul din oraș. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar Garda de Mediu a demarat verificări.
Deși edilul nu se consideră responsabil, Garda de Mediu are o altă opinie și a sancționat Primăria cu 50.000 lei.
sDin tot acest conflict dintre Primărie și operatorul de slaubritate au de suferit orșovenii: „Noroc că e frig și nu a intrat gunoiul în puterfacție. Altfel nu am mai fi putut suporta mirosul”, spun oamenii.
În prezent, orșovenii plătesc pentru serviciul de salubritate 7,34 lei pe lună.