Purtarea verighetei este o tradiție care datează de sute de ani. În culturile occidentale, inelul este de obicei plasat pe al patrulea deget de la mâna stângă, dar și pe degetul inelar al mâinii drepte, scrie ehow.com. Tradiția se bazează pe convingeri culturale și practici religioase. În lumea modernă, purtarea verighetei pe al patrulea deget este o normă culturală.
Cu toate că unele culturi favorizează mâna stângă, iar altele mâna dreaptă, al patrulea deget este aproape întotdeauna degetul ales pentru purtarea verighetei. Romanii antici credeau că vena degetului al patrulea sau „inelarul“ mâinii stângi conduce direct la inimă. Ei au numit-o „vena dragostei“. Pentru a pune acest lucru în perspectivă istorică, Imperiul Roman a început încă din 750 î.Hr. să cultive această tradiție.
Purtarea verighetei este un obicei important, fiind un simbol al căsătoriei. Gestul semnifică faptul că mariajul s-a născut din iubire. O altă teorie ar fi cea că mirele trebuie să facă dovada suportului financiar față de mireasă prin dăruirea unui inel prețios, femeia având atribuția de a păstra averea familiei. Primele verighete durabile erau confecționate din fier, ca soluție de înlocuire a verighetelor realizate din ierburi vegetale în Egiptul Antic. Mâna stângă este considerată a fi o „mână a inimii“, fiind de aceeași parte a inimii, nepermițând purtătorului să iși piardă dragostea pentru partener, conform ziaruldeiasi.ro.
Verigheta este de obicei plasată pe al patrulea deget de la mâna stângă în cele mai multe tradiții occidentale, excepție făcând unele țări precum Austria și Polonia, unde verigheta este purtată pe mâna dreaptă. În India, inelul de nuntă este plasat pe mâna dreaptă mai mult ca semn de bun augur. Purtarea verighetei pe al patrulea deget este o normă culturală care arată că o anumită persoană este căsătorită. Acesta este considerat un simbol al iubirii partenerilor, angajamentul față de soții lor și dovada jurămintelor de căsătorie. În Biblie, verigheta apare sub denumirea de „inel cu sigiliu“.
