Credincioșii musulmani care se află în pelerinajul ritual la Mecca au participat duminică la "lapidarea diavolului". În 2015, aproximativ 2.300 de oameni și-au pierdut viața într-o gigantică busculadă petrecută în timpul acestui ritualul.
Aproximativ 2,5 milioane de musulmani, aflați în pelerinaj la Mecca, în Arabia Saudită, au participat duminică la ritualul bătăii cu pietre a diavolului, un moment riscant care s-a soldat cu drame în trecut, amintește AFP.
În prima zi de Eid al-Adha sau sărbătoarea sacrificiului celebrată de musulmanii din întreaga lume, credincioșii se duc la locul lapidării, la Mina, o vale deșertică aflată în apropiere de orașul sfânt Mecca, în vestul Arabiei Saudite, pentru a arunca cu pietre în mai multe stele ce simbolizează forțele întunericului.
Sub ochii atenți ai militarilor dispuși să asigure securitatea, credincioșii se opresc, pe rând, la cele trei stelele ce-l simbolizează pe Shaitan și aruncă spre ele câte șapte pietre. Deseori se întâmplă ca pietrele să-și rateze ținta și să lovească alți pelerini.
În 2015, aproximativ 2.300 de oameni și-au pierdut viața într-o gigantică busculadă petrecută în timpul ritualului lapidării.
Venind din întreaga lume, grupuri de credincioși s-au deplasat spre Mecca, în vestul Arabiei Saudite, pentru a efectua ''hajj'', unul dintre cei ''cinci stâlpi'' ai islamului, pe care fiecare musulman trebuie să îl îndeplinească cel puțin o dată în viață.
Amenajată într-o vale deșertică și interzisă persoanelor care nu sunt musulmane, Mecca găzduiește Kaaba, o structură cubică îmbrăcată într-o pânză neagră brodată cu aur, inima Marii Moschei. Către ea se orientează musulmanii din întreaga lume în timpul celor cinci rugăciuni zilnice. Pelerinii trebuie să efectueze șapte ocoluri ale Kaaba.
''Hajj'' este constituit dintr-un set de rituri care se desfășoară în inima orașului sfânt al islamului și în împrejurimi.
Vineri, pelerinii au asistat la rugăciunea săptămânală în Marea Moschee.
Procesiunile au continuat apoi spre Mina, de lângă Mecca, pe jos sau în autobuzele puse la dispoziție de autorități.
Mina, o vale îngustă având împrejur munții stâncoși, se transformă cu ocazia fiecărui ''hajj'' într-o tabără imensă de corturi albe destinate adăpostirii pelerinilor. Anul acesta au fost ridicate aproximativ 350.000 de corturi cu aer condiționat.
Sâmbătă, credincioșii au urcat pe muntele Arafat, numit și Muntele Îndurării, pentru a se ruga și a se reculege înainte de a se întoarce la Mina pentru ritualul lapidării satanei.
Acest ritual marchează începutul Eid al-Adha sau sărbătoarea sacrificiului, celebrată duminică. Pelerinii trebuie să meargă la ultima dată la Marea Moschee pentru un ''tur de rămas bun'' la Kaaba.