Jurnalistul Moise Guran crede că în Direcția Antifraudă din cadrul ANAF lucrează un număr de ofițeri ai SRI, mai mult sau mai puțin acoperiți. "Toată lumea știe (acest secret - n.r), dar toți se întreabă dacă e normal", spune realizatorul TV.
Potrivit lui Guran, există o decizie secretă a CSAT, prin care s-ar fi dispus ca un număr de ofițeri să fie detașați pe față, deci nu acoperiți, ci cu ordin de serviciu, să facă parte din structurile centrale și locale ale DGAF (Direcția Antifraudă).
Rolul acestor ofițeri SRI ar fi acela de a pune la punct proceduri de control care să împiedice cârdășia organelor de control cu evazioniștii.
"Prezența acestor ofițeri în structură este o certitudine. Toată lumea știe de ei (...) Din ce înțeleg eu, rostul ofițerilor SRI în Direcția Antifraudă (că au fost sau nu trimiși acolo prin decizie CSAT nu mai contează) este acela să curețe sistemul. Nu îmi este nici mie clar cât timp vor face asta și când vor fi retrași, dacă vor fi retrași vreodată, sau dacă vor fi doar înlocuiți de alții care să țină permanent Fiscul sub observație", scrie Guran pe blogul biziday.ro.
"Sunt însă gata să bag mâna în foc că SRI-ul știa și pe vremea Gărzii Financiare când și cum era folosită aceasta pentru a mâna firmele adversarilor politici către faliment sau cum se colectau bani într-un sistem piramidal", mai spune jurnalistul economic.
Potrivit estim[rilor, din evaziunea fiscală statul pierde anual între 15 și 20 de miliarde de euro, deci cam jumătate din taxele ce i s-ar cuveni.
"Nu-mi este clar nici astăzi de ce atât amar de ani a fost perpetuat acest sistem de șpăgi, când era atât de simplu de organizat o structură în care corupția să fie imediat identificată. Și nici azi nu înțeleg de ce este atât de mult amânată informatizarea Fiscului și de ce politicienii amână la infinit corelarea bazelor de date deja existente", se arata consternat realizatorul TVR.
În primele 3 luni din 2015, inspectorii antifraudă au verificat un număr record de societăți comerciale: surprinzător este faptul că numărul sesizărilor penale făcute de Fisc e mai mare decât cel al unităților verificate, iar prejudiciul constatat este uriaș: 2,6 miliarde lei.
Direcția Antifraudă Fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a verificat, în primul trimestru din acest an, 880 de firme cu un profil ridicat de risc, întocmind 885 de sesizări penale, cu o valoare estimată a prejudiciilor de 2,6 miliarde de lei, se arată într-un comunicat al ANAF.
'Agenții economici controlați desfășurau activități comerciale în domeniul comerțului en-detail, construcțiilor și al desfacerii de produse agroalimentare. Valoarea prejudiciilor estimate este de circa 2,6 miliarde de lei iar cea a măsurilor asiguratorii instituite la operatorii economici pentru care s-au întocmit sesizări penale este de circa 877 de milioane de lei', se menționează în comunicatul prezentat de Agerpres.
Comparativ cu anul trecut, s-a înregistrat o creștere cu 38,07% a numărului de sesizări penale înaintate de Direcția Inspecție Fiscală (de la 641 la 885) și o creștere de 119% în ce privește măsurile asiguratorii (de la 399,3 milioane de lei la 877,1 milioane de lei).