Scriitorul Mircea Cărtărescu este câștigătorul premiului Tormenta al mejor libro de autor extranjero, pentru ediția spaniolă a volumului "Nostalgia", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Publicat la prestigioasa editură Impedimenta din Madrid, în traducerea semnată de Marian Ochoa de Eribe, volumul "Nostalgia" a fost considerat de presa spaniolă una dintre cele mai bune cărți străine apărute în 2012.
"Un tur de forță narativ surprinzător, afrodiziac, impresionant din punct de vedere literar, semnat de unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai literelor europene actuale", se arată în descrierea volumul "Nostalgia" de pe site-ul editurii Impedimenta.
Premiul Tormenta al mejor libro de autor extranjero (premiul Tormenta pentru cea mai bună carte străină) este acordat de revista online de critică literară La tormenta en un vaso, inițiată și coordonată de Care Santos, scriitoare și critic literar. Optzeci de cunoscuți oameni de litere spanioli sunt colaboratori permanenți ai revistei, autorii articolelor și recenziilor care au transformat La tormenta en un vaso într-un punct de referință în critica literară spaniolă.
Premiul a fost decernat începând din 2007, iar printre câștigătorii edițiilor anterioare se numără Alice Munro și Cormac McCarthy. Finaliștii din 2013 au fost, alături de Mircea Cărtarescu, Richard Ford și John Irving.
În România, la sfârșitul anului 2013, la 20 de ani de la prima apariție în ediție completă, "Nostalgia" se situa în topul celor mai bine vândute cărți ale editurii Humanitas, cu peste 50.000 de exemplare.
Mircea Cărtărescu s-a născut în 1956, la București. A urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din București și a debutat ca poet, publicând câteva volume de versuri, marcate de spiritul a ceea ce critica literară a numit "generația optzecistă". Treptat, s-a îndepărtat de poezie, dedicându-se aproape exclusiv prozei. Povestirilor din "Nostalgia" le-au urmat un scurt roman ("Travesti", 1994) și apoi unul în trei volume, "Orbitor" (1996-2007), privit de critică drept un reper al prozei românești contemporane. Trei volume de publicistică completează chipul scriitorului cu cel al unui observator lucid al cotidianului românesc.
Cărțile sale au fost premiate de Academia Romană, Uniunea Scriitorilor din România și din Republica Moldova, Asociația Scriitorilor Profesoniști din România (ASPRO), Asociația Scriitorilor din București, Asociația Editorilor din România, precum și de revistele Cuvântul, Ateneu, Flacără, Tomis și Ziarul de Iași. Au fost nominalizate în Franța pentru premiile Médicis - Le meilleur livre étranger, Prix Union Latine. Romanul "Nostalgia" a primit în 2005 premiul "Giuseppe Acerbi", Castel Goffredo, Italia. Cărtărescu a fost invitat la târguri de carte prestigioase, precum cele de la Paris, Frankfurt, Leipzig, Goteborg și Torino.
Mircea Cărtărescu a fost decorat, în 2010, cu Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler, o prestigioasă distincție acordată de statul francez în domeniul culturii.
În 2006, scriitorul a fost decorat în de președintele României cu Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Mare Ofițer.
În ultimii ani, scriitorul Mircea Cărtărescu s-a numărat printre favoriții la premiul Nobel pentru literatură, potrivit caselor de pariuri internaționale.