Actual· 2 min citire

Mircea Băsescu, eliberat condiționat! Magistrații au admis solicitarea fratelui fostului președinte

Mircea Băsescu, eliberat condiționat! Magistrații au admis solicitarea fratelui fostului președinte

Mircea Băsescu, eliberat condiționat! Magistrații au admis solicitarea fratelui fostului președinte

Publicat19 iul. 2017, 07:12
Actualizat19 iul. 2017, 17:21

Magistrații Judecătoriei Medgidia au admis, miercuri, solicitarea lui Mircea Băsescu de liberare condiționată. Fratele fostului președinte a fost condamnat în vara anului trecut la patru ani de închisoare pentru trafic de influență.

Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată la Tribunalul Constanța.

Mircea Băsescu a mai depus o cerere de eliberare condiționată în luna martie, care a fost respinsă definitiv de Tribunalul Constanța, instanța stabilind că fratele lui Traian Băsescu poate depune o nouă cerere de eliberare condiționată peste trei luni.

Mircea Băsescu a cerut eliberarea condiționată susținând că a îndeplinit toate condițiile și invocând probleme de sănătate, fiindu-i necesară o operație pe cord deschis pentru înlocuirea by-pass-urilor montate în urmă cu 15 ani.

Fratele lui Traian Băsescu a fost condamnat definitiv, în iunie 2016, de Curtea de Apel Constanța, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență, pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistrați pentru soluționarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel.

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, la începutul lunii trecute, că fratele său, Mircea Băsescu, se află la Penitenciarul Jilava, pentru că suferă de probleme grave de sănătate, deși trebuia eliberat din septembrie anul trecut.

"Am fost duminică la Jilava. Fratele meu este acolo pentru că i-au introdus 5 stenturi. Nu mai putea merge.

Nu îi mai circula sângele. El trebuia eliberat din septembrie, anul trecut", a declarat fostul președinte Traian Băsescu, la B1 TV.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News