Mioara Roman, internată de urgență

Mioara Roman, internată de urgență
Mioara Roman a fost internată de urgență la spital după ce s-a simțit foarte rău.
Din fericire, Mioara Roman este bine, a precizat fiica sa, Oana. Cu toate acestea, fosta soție a lui Petre Roman a rămas internată în spital și este stabilă și conștientă, cooperantă.
“Având în vedere interesul presei (am primit cel putin 5 telefoane de la tv si presă scrisa) în legatură cu starea de sănătate a mamei mele, precizez următoarele: deși nu am dorit să fac un subiect public, stirea a apărut în presă si vreau sa lămuresc situația. In cursul dimineții mama nu s-a simțit bine, a avut două episoade de pierdere a cunoștinței, am solicitat la domiciliul ei o ambulanță de la Sanador care a sosit in cel mai scurt timp. În urma constatării stării mamei mele s-a decis transportarea ei la Spitalul Clinic de urgență Floreasca, deoarece la Sanador nu erau locuri libere la ATI, iar ea suferise un traumatism care necesita investigații de urgență si/ sau o internare pe o secție de ATI. In urma investigațiilor, s-a decis internarea ei pe secția de cardiologie pentru investigații mai amănunțite, asta pentru ca din punct de vedere neurologic, nu s-au identificat probleme in urma unui Computer Tomograf.În acest moment este stabilă, conștientă, coerenta si cooperantă! Multumesc celor de la Ambulanța Spitalul Sanador si personalului medical si auxiliar de la Spitalul Floreasca. Este singura declarație pt a înlătura orice fel de speculații alarmiste in presă!”, a scris Oana Roman pe pagina ei de Facebook.
Citește și:
- 06:59 - Liderul unei grupări religioase din Cluj, arestat pentru că ar fi agresat cel puțin patru minore. Cum acționa bărbatul
- 23:36 - Kelemen Hunor: „Nu putem doborî nicio dronă, deși intră peste noi”
- 23:32 - Kelemen Hunor, avertisment dur: „Dacă îl alegi pe Tomac, îl alegi pe Băsescu. Acest guvern este o invenție românească, un monstru când aprinzi lumina”
- 23:07 - Incendiu în apropierea unei pensiuni din Sulina. Pompierii au intervenit cu ambarcațiuni pentru stingerea focului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























