Ministerul Justiției susține că arhiva SIPA "trebuie să înceteze să mai fie motiv de speculații și suspiciuni", precizările fiind un răspuns la o scrisoare transmisă de asociații prin care își exprimă nemulțumirea că participarea lor este exclusă din comisia de inventariere a actelor din arhivă.
Asociația Magistraților din România (AMR), Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) și Asociația Procurorilor din România (APR) au transmis la data de 26 iulie o scrisoare deschisă ministrului Justiției prin care își exprimă nemulțumirea față de excluderea participării reprezentanților asociațiilor profesionale ale magistraților din componența Comisiei pentru inventarierea și predarea documentelor din arhiva SIPA, așa cum reiese din nota de fundamentare a proiectului de hotărâre privind unele măsuri referitoare la arhiva fostei Direcții Generale de Protecție și Anticorupție.
"Ministerul Justiției propune acest act normativ ca răspuns la solicitările venite din partea societății civile și din partea unor justițiabili - motivați de necesitatea probării cererilor adresate unor instanțe judecătorești în exercitarea drepturilor lor, de punere la dispoziție a unor documente din arhiva fostei Direcții Generale de Protecție și Anticorupție (D.G.P.A/SIPA).
În opinia Ministerului Justiției, această arhivă trebuie să înceteze să mai fie motiv de speculații și suspiciuni. Reamintim că una din organizațiile care a semnat scrisoarea deschisă este aceeași organizație care în data de 5 februarie 2016 cerea într-o altă scrisoare deschisă lămurirea problemei legate de arhiva SIPA, afirmând în mod eronat că arhiva ar fi fost transferată către un serviciu de informații", susține Ministerul Justiției.
Potrivit instituției, "structura de securitate menționată în proiect este constituită în temeiul Legii 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și a HG 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România. Astfel, potrivit art. 3 din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, «structura de securitate » este definită drept „compartimentul specializat în protecția informațiilor clasificate, organizat în cadrul autorităților, instituțiilor publice, agenților economici cu capital integral sau parțial de stat și al altor persoane juridice de drept public sau privat".