Coaliția Națională pentru Modernizarea României (CNMR) a continuat vineri, 4 decembrie 2015, seria întâlnirilor cu reprezentanții noului Guvern, se arată într-un comunicat al CNMR.
Scopul întâlnirilor cu miniștrii din noul Executiv constă în prezentarea și discutării măsurilor cuprinse în Planului Național pentru Modernizarea României propus de CNMR, precum și a identificării împreună a celor mai bune soluții și forme de colaborare în vederea dezvoltării și modernizării României.
Mnistrul Educației Nationale si Cercetării Stiințifice, Adrian Curaj, a declarat că susține demersurile CNMR in domeniul educației si cercetării stiintifice și că dorește să continue dialogul început acum câteva luni între Minister și membrii CNMR.
Discuția s-a axat cu precădere pe măsurile care privesc în mod direct ministerul pe care Ministrul Curaj îl coordonează.
Legat de corelarea formării profesionale cu cerințele pieței economice, membrii CNMR au susținut necesitatea realizării unei "geografii economice a României".
Potrivit comunicatului CNMR, ministrul Educației Naționale și-a arătat interesul față de măsura constituirii unui grup de lucru in vederea elaborării unei analize si planuri de dezvoltare a României până in 2030, considerând că un astfel de proces pe termen lung si de inteligență strategică este de natură a ancora sistemul educațional românesc în realitatea actuală.
În ceea ce privește măsura propusă de CNMR privind constituirea unei Școli de Guvernare euro-atlantică pentru pregătirea viitorilor lideri politici si administrativi ai României, Ministrul Educației a susținut ideea inființării unei astfel de școli, cu precizarea oportunității organizării acesteia in cadrul unei Universități sau Consorțiu de Universități, pentru a oferi sustenabilitate.
Măsura privind construirea de parcuri tehnologice si parcuri de cercetare și inovare este susținută, de asemenea, de ministrul Adrian Curaj.
Ministrul a subliniat existența în Planul Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2014-2020 a unui program pentru centre de competență în care universitățile, institutele de cercetare și mediul privat să colaboreze în definirea unei agende comune de cercetare, iar finanțarea să fie asigurată 50% public, 50% privat.
Totodată, domnul Adrian Curaj si-a arătat sprijinul si pentru măsurile din Plan legate de menținerea camerei video la examenul de bacalaureat, de înființarea butonului de panică la nivelul tuturor instituțiilor de învățământ, de introducerea in programa scolară a unei noi materii obligatorii legată de cunoasterea instituțiilor statului și educație juridică și, nu în ultimul rând, de prevenire a violenței in scoli, prin înființarea poliției școlilor și prin continuarea programelor de prevenție.
Suplimentar, domnul Ministru a subliniat nevoia realizării reformei curriculare, pe toate componentele ei, astfel incât realitățiile din mediul educațional să corespundă cu cerințele de pe piața muncii.
În cadrul discutiilor, un semnal de alarma tras de reprezentanții CNMR a fost legat de impactul măsurilor privind riscul seismic si autorizațiile ISU in desfăsurarea activitățiilor curente ale sistemului educațional, in acest moment existând un blocaj național la nivelul instituțiilor de invățâmant in sensul organizării de evenimente cu participare largă.