Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a arătat, miercuri, că singura soluție pentru modernizarea stadionului Dinamo este ca Asociația "Club Sportiv FC Dinamo" să renunțe la dreptul de folosință asupra locației, drept obținut printr-un contract semnat cu Clubul Sportiv Dinamo al MAI.
"Există un contract de asociere, încheiat în 2002, în baza unor hotărâri de guvern (...) Acesta este încheiat între Clubul Sportiv Dinamo al Ministerului Afacerilor Interne și Asociația «Club Sportiv FC Dinamo», căreia îi este conferit dreptul de folosință comună pe o durată nedeterminată a stadionului Dinamo aflat în administrarea Clubului Sportiv Dinamo. (...) Această situație juridică actuală face, practic, imposibilă investiția pe care Compania Națională de Investiții ar putea să o facă la stadionul Dinamo, în condițiile în care bunul imobil este grevat de astfel de sarcini", a declarat ministrul Afacerilor Interne.
În acest sens, Carmen Dan a precizat că a trimis către Asociația "Club Sportiv FC Dinamo" un proiect de act adițional la contractul încheiat între cele două entități, prin care se propune excluderea din obiectul asocierii a bunurilor ce urmează a fi modernizate.
"Singura soluție o reprezintă cedarea, de către Asociația «Club Sportiv FC Dinamo» a tuturor sarcinilor care grevează stadionul Dinamo. (...) Contractul de asociere are niște particularități pe care eu, ca jurist, nu le-am mai întâlnit până acum. Acestea constau în faptul că nu se poate denunța unilateral, că este încheiat pe perioadă nedeterminată", a afirmat ministrul Carmen Dan.
Aceasta a mai arătat că situația este înregunată din cauză că Asociația "Club Sportiv FC Dinamo" se află în insolvență, fiind coordonată de un administrator special. De asemenea, întrucât denunțarea unilaterală este interzisă în contract, dacă una dintre părți invocă acest lucru, cealaltă parte ar putea cere despăgubiri, a precizat juristul Clubului Sportiv Dinamo, în cadrul aceluiași eveniment.
În urma investițiilor, ar urma să fie modernizate stadionul, gazonul, tribunele, vestiarele, parcarea și intrarea principală, potrivit ministrului de Interne.
Sursa: mediafax.ro