Ministerul Justiției a lansat, sâmbătă, în dezbatere publică proiectul de ordonanță de urgență privind executarea pedepselor, una dintre propuneri fiind scăderea a 20 de zile din pedeapsă în cazul elaborării de lucrări științifice sau invenții, indiferent de numărul acestora.
Ministerul Justiției a lansat în dezbatere publică proiectul de ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013, privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, întrucât la data de 1 septembrie urmează să expire termenul de suspendare a articolului care prevedea ca deținuților să li se scadă câte 30 de zile pentru fiecare lucrare științifică sau invenție.
Astfel, potrivit proiectului, "la articolul 96 alineatul (1), litera f) se modifică și va avea următorul cuprins: f) în cazul elaborării de lucrări științifice publicate sau invenții brevetate, se consideră 20 de zile executate pe întreaga durată a executării pedepsei, inclusiv în cazul pedepselor contopite, indiferent de numărul lucrărilor științifice sau a invențiilor realizate".
Un alt articol prevede stabilirea caracterului științific al unei lucrări.
"Caracterul științific al lucrărilor elaborate de către deținuți este stabilit, potrivit dispozițiilor legale, de către Consiliul Național al Cercetării Științifice, denumit în continuare CNCS, cu sprijinul logistic al Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării si Inovării, denumită în continuare UEFISCDI" iar "pe durata elaborării de lucrări științifice sau de invenții pot fi desfășurate activități lucrative, fără ca acestea să se suprapună și fără ca, însumată, durata desfășurării tuturor acestor activități să depășească durata prevăzută de legislația muncii", se arată în proiectul ministerului.
Documentul mai prevede că o nouă solicitare privind elaborarea unei lucrări științifice sau invenții se poate formula doar după finalizarea lucrării anterioare.