Război fără precedent între Ministerul Finanțelor și BNR

Friday, 25 January 2019, 18:19 Sursă: REALITATEA.NET

Situație fără precedent: Ministerul Finanțelor atacă o altă instituție fundamentală din statul român: Banca Națională, scrie Realitatea Financiara. Nici BNR nu se lasă și reacționează prompt: reproșează Guvernului că nu a fost consultată înainte de "adoptarea unor decizii care afectează politica monetară a băncii centrale și stabilitatea financiară a țării".

Adaugă părerea ta

Ministerul Finanțelor preia propaganda de partid de la PSD și somează practic BNR să intervină în piață pentru stoparea deprecierii leului, fără să menționeze care sunt riscurile și efectele intervenției BNR: golirea rezervei de valută sau explozia dobânzii ROBOR.

Finanțele spun, într-un mesaj transmis presei vineri că "pentru stabilitatea macroeconomică a României este vital ca BNR să-și respecte toate obligațiile legale".

Contrar informațiilor vehiculate în spațiul public, spune ministerul condus de Eugen Teodorovici, "Banca Națională a României este instituția care trebuie să stabilească și să supravegheze respectarea regimului valutar și să elaboreze politica cursului de schimb... nu Guvernul României".

Finanțele aduc ca argument decisiv o declarație a Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu din 2011: "protejăm moneda națională, este produsul nostru, așa cum o bancă comercială îşi apără un produs, noi ne apărăm produsul, această instituție emite leul şi până la adoptarea monedei euro, produsul nostru este de apărat. Nu cred că facem un act de barbarism dacă ne apărăm produsul".

Reacția BNR nu s-a lăsat așteptată și a venit printr-o declarație de presă a purtătorului de cuvânt al BNR cu privire la Comunicatul Ministerului Finanțelor Publice:

"Banca Națională a României este implicată permanent, cu atât mai mult în aceste zile, în elaborarea și aplicarea politicii monetare și a politicii de curs de schimb, în conjunctura determinată de factori interni și internaționali.

În acest context, BNR își dorește, ca și până acum, "o cooperare loială cu Ministerul Finanțelor Publice pentru armonizarea politicilor fiscale și monetare în beneficiul cetățenilor și al mediului de afaceri".

O asemenea colaborare presupune însă o consultare prealabilă a BNR atunci când sunt adoptate decizii care afectează politica monetară a băncii centrale și stabilitatea financiară a țării".

PSD: ,,Solicităm BNR să își facă datoria!"

Cu doar o zi înainte de acest schimb de mesaje între Ministerul de Finanțe și BNR, partidul condus de Liviu Dragnea a ieșit cu afirmația că BNR este singura instituţie abilitată care poate controla cursul leu-euro. ,,Solicităm BNR să își facă datoria!" - a sunat mesajul imperativ al social-democraţilor.

În replică, Dan Suciu, purtător de cuvânt al Băncii Naționale a României a precizat că BNR este supusă unei presiuni din ce în ce mai mari, dar că încearcă să ţină sub control variaţiile cursului.

Ministerul de Finanțe evită să spună că Guvernul are „partea leului" în vina deprecierii abrupte a monedei naționale, aceasta fiind cauzată de: deteriorarea fundamentelor macroeconomice (deficitul de cont curent, deficitul comercial), stilul impredictibil și intempestiv de schimbare a legilor fiscale, întârzierea uriașă în prezentarea unui proiect de buget de stat pe 2019, explozia cheltuielilor bugetare etc.