Săptămâni încărcate de teste, evaluări și recapitulări. Elevii vor intra, în perioada următoare, în focul examenelor. Primii sunt școlarii din clasele a 2-a, a 4-a și a 6-a, care vor susține, pentru al doilea an consecutiv, evaluările naționale. Notele nu vor fi trecute în catalog, dar vor fi discutate la clasă, cu profesorul.
Școala a început cu emoții pentru elevii din clasele a 2-a, a 4-a și a 6-a. Zilele acestea recapitulează materia ca să fie pregătiți pentru evaluarea națională pe care o vor susține începând cu 18 mai.
Notele nu vor fi trecute în catalog, ci în portofoliul fiecărui elev. Apoi vor avea loc mai multe discuții la clasă, iar profesorul le va arăta ce au greșit.
Testările elevilor din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a sunt programate în perioada 18 mai - 3 iunie.
În luna iunie, încep și examanele de la Bacalaureat, dar și Evaluarea Națională pentru elevii claselor a VIII-a. În funcție de rezultatele pe care le au la final de gimnaziu, aceștia se pot înscrie, în perioada 8-12 iunie, în învățământul profesional. Nu sunt însă mulți doritori. Chiar dacă primesc din partea statului o bursă lunară de 200 de lei și au posibilitatea să facă practică la diferite instituții, unde se și pot angaja ulterior, elevii nu se înghesuie la aceste școli.
Aproape 30.000 de tineri s-au înscris anul trecut la școlile profesionale din toată țara. Cele mai căutate specializări au fost de mecanic auto, ospătar, lucrător comercial, bucătar și frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist.