Mihai Fifor, deputat PSD, a declarat, joi, după conflictul dintre reprezentantul USR, Cristian Ghinea și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, la negocierile pentru formarea noului guvern, că răbdarea social-democraților a ajuns la limită și nu poți construi nimic cu parteneri care confundă guvernarea cu spectacolul ieftin ”și negocierile cu bășcălia”.
”Răbdarea PSD a ajuns la limită! Nu poți construi nimic cu parteneri care confundă guvernarea cu spectacolul ieftin și negocierile cu bășcălia. Dacă unii continuă cu imaturitățile, blocajele și ironiile sterile, PSD nu va mai avea de ce să rămână la masă. România nu are timp de pierdut cu orgolii și calcule mărunte. Oamenii așteaptă soluții, nu replici acide”, a declarat Mihai Fifor pe pagina sa de Facebook.
Social-democratul a transmis un mesaj și către cei de la UDMR, după ce în negocierile de la Palatul Cotroceni, ministrul Tanczos Barna le-ar fi spus celor de la USR și PSD să meargă la ”terapie de cuplu” .
”UDMR ar face bine să-și vadă de propria prestație. Până să facă glume despre „terapie de cuplu” între PSD și USR, poate ar fi mai util să se uite în propria curte. România are un deficit de 3% după doar patru luni. Și nu știm nici azi ce s-a întâmplat cu banii pentru investițiile locale. Poate că aici ar trebui să se facă terapie. Terapie de responsabilitate”, comentează Mihai Fifor.
Potrivit deputatului, PSD a venit la aceste discuții cu toată seriozitatea, expertiza și buna credință.
”Am spus din prima clipă: nu vom accepta niciodată măsuri care lovesc în populația vulnerabilă. Ne-am opus categoric oricărei creșteri generale a TVA – o măsură oarbă, care ar sărăci și mai mult milioanele de români cu venituri mici și medii. Am spus NU taxării cu 100 de lei a pensiilor minime. Am spus NU taxei aberante pe tranzacțiile bancare. Am spus NU tăierii burselor și ajutoarelor pentru cei care chiar au nevoie. Și am reușit să le blocăm. Pentru că PSD nu negociază suferința oamenilor! PSD e singurul partid care s-a ținut, mereu, de partea românilor”, menționează Fifor.
Mai mult, Mihai Fifor a ținut să precizeze faptul că, în timp ce alții fac glume, cei de la PSD vin cu soluții.
”Susținem aplicarea unui impozit progresiv, așa cum fac aproape toate statele europene – o măsură de bun-simț și justiție socială. Cine are mai mult, contribuie mai mult. Asta înseamnă echitate”, arată Fifor.