Angela Merkel și Francoise Hollande se declară îngrijorați de situația conflictului din estul Ucrainei înainte de întâlnirea cu Putin, transmite News.ro.
Francois Hollande și Angela Merkel s-au declarat extrem de îngrijorați cu privire la situația din estul Ucrainei, în special de-a lungul liniei de demarcație dintre forțele guvernamentale și rebelii pro-ruși, după semnarea unui acord de încetare a focului în regiune odată cu începutul noului an școlar.
Declarația liderilor occidentali vine înaintea unei întâlniri așteptate cu președintele rus Vladimir Putin, care va avea loc sâptămâna viitoare în marja summitului G20 din China, transmite Reuters.
Într-o declarație comună, cei doi lideri occidentali și-au arătat sprijinul pentru acordul de încetare a focului semnat de forțele guvernamentale ucrainene și de rebelii pro-ruși cu ocazia începutului unui nou an școlar, care a fost intermediat de către grupul trilateral reprezentant de Germania, Franța și Polonia. Hollande și Merkel au precizat că acest armistițiu ar trebui să ducă în sfârșit la încheierea luptelor din regiunea Donbas, care au început în urmă cu mai bine de doi ani.
Anterior, Francois Hollande, Angela Merkel și Vladimir Putin au convenit să se întâlnească în cadrul unui mini-summit organizat în marja G20 din China, pentru a discuta despre situația din estul Ucrainei.
Intensificarea recentă a luptelor dintre forțele guvernamentale ucrainene și rebelii pro-ruși din estul Ucrainei, precum și noile tensiuni apărute în peninsula Crimeea, au ridicat îngrijorări cu privire la prăbușirea inevitabilă a armistițiului de la Minsk, care a fost încălcat în repetate rânduri de la semnarea sa în februarie 2015.
Acordul de la Minsk a fost intermediat de către Ucraina, Rusia, Germania și Franța. Scopul său a fost încheierea ciocnirilor violente, care au lăsat în urmă peste 9.550 de morți în ultimii doi ani, printre care se numără atât soldați ucraineni, rebeli pro-ruși, cât și civili.
Condițiile acestui acord au inclus încetarea completă a luptelor, precum și retragerea armamentului greu de pe liniile frontului și eliberarea prizonierilor de război, care nu au fost îndeplinite de cele două părți beligerante.