Ministrul de Externe Teodor Meleșcanu i-a transmis omologului său din Ungaria, Péter Szijjártó, că în ultima perioadă declarațiile oficialilor de la Budapesta "au inflamat artificial dialogul româno-ungar", potrivit Ministerului de Externe, care precizează că cei doi oficiali au avut marți o întrevedere.
Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, s-a întâlnit marți cu omologul său din Ungaria, Péter Szijjártó, în marja reuniunii informale a miniștrilor afacerilor externe din statele participante OSCE din Slovacia.
La discuție, Meleșcanu i-a transmis lui Szijjártó "un apel la moderație și reținere în declarațiile publice ale oficialilor de la Budapesta, arătând că, în ultima perioadă, aceste declarații au inflamat în mod artificial dialogul româno-ungar", potrivit unui comunicat al MAE.
"Ministrul Teodor Meleșcanu a evidențiat faptul că numai comunicarea bilaterală deschisă și pragmatică, în consonanță cu valorile europene și euroatlantice și cu Parteneriatul Strategic dintre România si Ungaria, poate duce la rezolvarea, prin dialog, a situațiilor de orice natură", mai precizează MAE.
Într-un comunicat transmis MTI, ministrul ungar al Afacerilor Externe și Comerțului Exterior spunea sâmbătă că, spre deosebire de propunerea anterioară, care a avut susținerea majorității parlamentare, noul Cod administrativ al României, adoptat de către guvernul de la București printr-o ordonanță de urgență, nu numai că nu extinde drepturile minorităților, ci chiar ia drepturi existente, dobândite deja.
"Este inadmisibil că în România are loc un regres în privința drepturilor minorităților naționale", a declarat Péter Szijjártó.
Șeful diplomației ungare a subliniat că, în conformitate cu noua lege, o minoritate națională își pierde drepturile de utilizare a limbii materne în cazul în care proporția sa scade sub pragul de 20%, în timp ce legea anterioară garanta protecția drepturilor deja dobândite, indiferent de modificarea ulterioară a numărului membrilor unei comunități.
"În conformitate cu noua lege, considerăm că se află în pericol utilizarea limbii materne în instituțiile publice locale chiar și în localitățile în care proporția minorităților depășește 20%. Drepturile minorităților sunt protejate de acorduri internaționale, respectiv acorduri bilaterale, iar acestea trebuie respectate și în România", a mai susținut Szijjártó.