Trimis în judecată pentru luare de mită și experimente neautorizate pe copii, medicul Gheorghe Burnei s-a pensionat.
Chirurgul ortoped Gheorghe Burnei s-a pensionat, în timp ce este judecat pentru fapte de corupție, dar și pentru experimente neautorizate pe copii. Odată cu pensionarea, medicului i-a încetat și contractul individual de muncă de la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”, unde preda un curs la Catedra de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică.
”D-lui dr. Gheorghe Burnei, profesor universitar la Disciplina Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, Spitalul Clinic de Urgență Marie Curie, Facultatea de Medicină, îi încetează contractul individual de muncă începând cu data de 22.09.2017, fiind pensionat pentru limită de vârstă”, se precizează într-o decizie a Rectoratului UMF Carol Davila, publicată pe Facebook de Casa Jurnalistului.
Decizia medicului este legată, cel mai probabil, de refuzul judecătorilor de a-i permite să se reîntoarcă la spital. La 31 august 2017, magistrații Curții de Apel București au decis definitiv, că medicul ortoped Gheorghe Burnei nu va putea profesa în spitalele din sistemul public de sănătate. Precedenta decizie, aparținând Tribunalului București, prin carelui Burnei i se permitea să revină în sistemul medical de stat, a generat nemulțumiri în rândul medicilor din Secția de Ortopedie a Spitalului "Marie Curie", care au transmis că refuză orice formă colaborare cu acesta.
Între timp, judecătorii de la Tribunalul București au decis din nou că Burnei are voie să opereze la stat. Decizia data pe 29 septembrie nu este definitivă și poate fi atacată tot la Curtea de Apel.