Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și cei de la Direcția Operațiuni Speciale a Poliției Române au surprins în flagrant delict un medic în timp ce primea 800 de euro de la un pacient. Pentru a face rost de bani, medicul l-a "sfătuit" pe acesta să-și vândă casa!
"La data de 26 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, cu sprijinul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Mureș au surprins în flagrant delict un medic specialist în timp ce primea 800 de euro de la un pacient, cu scopul de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu", se arată într-un comunicat remis de IGPR.
Mai exact, pacientul a fost victima unui accident rutier, în urma căruia a fost operat de către medicul în cauză, urmând ca, ulterior, să fie operat din nou.
La data externării, medicul i-ar fi spus soției pacientului că o astfel de operație costă 1.000 de euro, sumă care trebuie împărțită cu medicul anestezist și cu medicii rezidenți. Întrucât familia pacientului nu are posibilități materiale, i-ar fi spus medicului că îl vor contacta când vor obține banii respectivi.
Din primele cercetări a rezultat faptul că medicul specialist ar fi condiționat efectuarea unei a doua intervenții chirurgicale de plata „datoriei” de 1.000 de euro pentru prima operație, îndemnându-i pe pacient și aparținător să vândă diferite bunuri din gospodărie și chiar locuința, dacă este nevoie pentru obținerea acestor sume de bani.
Medicul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „luare de mită”.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.