Voichița Lazureanu, medic infecționist la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, avertizează că, deși țara noastră este singura în zona verde în Uniunea Europeană, lucrurile se vor schimba după sărbători. Răspândirea rapidă a variantei Omicron în Europa a ridicat un semnal de alarmă între specialiști.
„În mod sigur, dacă nu suntem deja acolo, vom fi în scurt timp, pentru că rata de infecțiozitate a acestei variante pare să fie extrem, extrem de ridicată. Aproape toate țările din jurul nostru sunt cu roșu, doar câteva cu galben și noi cu verde. E clar că noi testăm foarte puțin, deci nu avem foarte multe tulpini de secvențiat și atunci nu știm exact care este rata de răspândire, dar va veni și la noi”, a explicat Voichița Lazureanu, la un post TV.
Întrebată dacă suntem pregătiți pentru valul 5 cu varianta Omicron, medicul a subliniat că de noi depinde totul.
„Doar de noi ține să ne pregătim. Sigur că de relaxarea vine în care rata noastră de pozitivitate este foarte mică și sigur trebuie să relaxezi puțin, dar trebuie să înțelegem că tot de noi depinde să purtăm masca, acolo unde sunt locuri aglomerate să păstrăm distanța fizică între noi să ne testăm la cea mai mică simptomatologie, să ne izolăm în măsura în care avem acestă simptomatologie și să nu uităm să luăm legătura cu medicul de familie sau medicul infecționist pentru că acum avem la dispoziție anticorpi monoclonali cât și Favipiravir care poate fi administrat încă din primele zile. Ne vom pregăti.
La fel ca în orice război avem de dus și de susținut mai multe bătălii. Urmează bătălia următoare în care să sperăm că nu vom mai avea o rată atât de mare cu căzuți severe și decese atât de multe”, a mai precizat medicul.