Organizatorii Festivalului Untold vor să asigure în timpul festivalului apă gratuită pentru participanții aflați în fața scenelor, iar în zonă vor fi montate un spital mobil și mai multe corturi de prim ajutor.
Ținând cont de temperaturile ridicate, directorul general al Untold a luat măsuri împreună cu Primăria Cluj-Napoca împotriva caniculei, astfel încât să funcționeze toate cișmelele de pe teritoriul festivalului.
"Au fost livrate deja câteva camioane de apă, iar participanții care se vor afla în fața scenelor vor primi gratuit apă din partea noastră. Ne-am pregătit suplimentar, iar pe durata Untold Primăria Cluj-Napoca a luat măsuri ca toate cișmelele de pe teritoriul festivalului să funcționeze. În punctele de prim ajutor va fi apă disponibilă pentru toți cei care au nevoie. Avem peste 400 de metri liniari de puncte în care se pot achiziționa băuturi răcoritoare, avem peste 60 de tone de gheață. Suntem pregătiți pentru oricât este nevoie, iar stocurile de la punctele de vânzare pot fi suplimentate", a declarat directorul general al Untold.
Potrivit MEDIAFAX, în zonă vor fi montate un spital mobil și mai multe corturi de prim ajutor. De asemenea, 1.000 de jandarmi, polițiști, pompieri și piloți ai Ministerului Afacerilor Interne vor fi prezenți pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică.
Festivalul Untold se va desfășura în perioada 3 – 6 august, la Cluj-Napoca, organizatorii estimând că vor participa în cele patru zile peste 320.000 de persoane.