Cineastul Martin Scorsese, în vârstă de 75 de ani, o legendă a cinematografiei americane, va fi recompensat în cadrul Festivalului de Film de la Cannes din 2018 cu trofeul Carrosse d'Or, un premiu anual decernat de Societatea franceză a realizatorilor de filme (SRF), informează AFP.
Din 2002, cineaștii din SRF premiază unul dintre colegii lor de breaslă în deschiderea Quinzaine des Realisateurs, o secțiune paralelă a Festivalului de la Cannes.
Trofeul Carrosse d'Or - al cărui nume aduce un omagiu filmului omonim cu Jean Renoir - recompensează un cineast pentru calitățile inovatoare ale filmelor sale, pentru îndrăzneala lui artistică și pentru intransigența sa în arta regizorală și în activitatea de producție.
"În 2018, pentru a 50-a sa aniversare și a 50-a ediție a secțiunii Quinzaine des Realisateurs, SRF este mândră să salute un cineast de excepție și o sursă de inspirație nepieritoare", au anunțat într-un comunicat reprezentanții SRF.
Cu această ocazie, o specială va fi organizată în prezența lui Martin Scorsese la Cannes pe 9 mai, ce va include o proiecție a filmului "Mean Streets", prezentat în secțiunea Quinzaine des Realisateurs în 1974, urmată de o discuție publică cu cineastul american și de înmânarea trofeului Carrosse d'Or în cadrul ceremoniei de deschidere a acestei secțiuni.
După "Mean Streets", Martin Scorsese a câștigat trofeul Palme d'Or la Cannes în 1976 cu filmul "Taxi Driver", apoi premiul pentru regie în 1986 cu pelicula "After Hours".
Anul trecut, SRF a atribuit trofeul Carrosse d'Or cineastului german Werner Herzog.
Aki Kaurismaki, Jia Zhangke, Alain Resnais, Jane Campion, Nuri Bilge Ceylan, Jafar Panahi, Agnes Varda, Naomi Kawase și Jim Jarmush se numără printre cineaștii care au fost recompensați în anii trecuți cu acest premiu.
SRF a fost înființată în 1968 după scandalul Henri Langlois (directorul Cinematecii franceze din acea perioadă, concediat și apoi repus în funcție în urma protestelor cineaștilor) și după anularea Festivalului de la Cannes din acel an. SRF a înființat apoi la Cannes, în anul următor, Quinzaine des Realisateurs, o secțiune non-competitivă.
Cea de-a 71-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 8-19 mai. Juriul competiției oficiale va fi prezidat de actrița australiană Cate Blanchett.
Sursa