Mesaje de solidaritate au venit din partea muzicienilor străini ai scenei rock metal, în special cei care au concertat în România.
Artiștii și-au exprimat regretul față de pierderile de vieți omenești în urma tragediei petrecute vineri noapte în clubul bucureștean Colectiv, când peste 30 de persoane au decedat și alte 180 au fost rănite.
Celebra trupă portugheză Moonspell a transmis un mesaj de solidarizare cu victimele tragediei din clubul Colectiv: "Gândurile noastre se îndreaptă către fanii răniți sau decedați în nefericitul accident de acum două zile în clubul bucureștean și către familiile lor. Rămâneți puternici!".
Membrii trupei suedeze de metal Arch Enemy se solidarizează (alături de alte nume mari ale scenei metal) cu victimele tragediei de vineri din clubul Colectiv și transmit mesaje de condoleanțe.
Alissa White-Gluz, solista Arch Enemy, a scris pe pagina sa oficială de Facebook: "Inima mea este alături de scena metal din România. Îmi pare rău. Această tragedie este pentru mine ceva de neconceput. Le doresc o recuperare rapidă celor răniți și pace în suflet familiilor victimelor. Aveți grijă de voi!".
Colegul ei de trupă, chitaristul Michael Amott, a fost și el impresionat de "teribilele vești". "Le transmit condoleanțele mele celor din România care și-au pierdut pe cineva drag în clubul din București", a adăugat liderul Arch Enemy, potrivit jurnalului de media.
Chitaristul trupei olandeze de metal simfonic Epica, Mark Jansen, se solidarizează și el cu victimele tragediei de vineri din clubul Colectiv.
Trupa americană Kamelot a postat un mesaj de susținere pentru “familiile și prietenii victimelor incendiului din România. Este o zi tristă pentru fanii muzicii”, au afirmat artiștii. “A fost o tragedie absurdă în Colectiv Club. Se poate vorbi la infinit despre măsurile de securitate necesare în cazul efectelor pirotehnice”, a completat chitaristul Thomas Youngblood.