Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, luni că a autoritățile au adoptat o hotărâre prin care au fost aprobate măsurile necesare pentru creșterea capacității de intervenție în prevenirea și combatarea infecțiilor cu noul coronavirus.
În cadrul unei conferințe de presă la sediul MAI, el a anunțat, de asemenea, că a avut loc o videoconferință la care au participat toate comitetele județene pentru situații de urgență.
"În urma discuțiilor, am decis și am votat cu unanimitate de voturi câteva articole importante care fac parte din această hotărâre. Articolul 1: instituirea carantinei pentru persoanele care sosesc în România din Italia, din cele 11 comune (...) și autoizolarea la domiciliu pentru persoanele din zonele care sunt declarate cu risc din Italia. Ministerul Sănătății va completa lista cu zonele și localitățile care au grad de risc, actualizată fiind în funcție de situația la zi din Italia sau din alte țări", a spus Vela.
În ce privește cea de-a doua măsură, demnitarul a declarat că va fi emisă o hotărâre de guvern pentru alocarea, din fondul de rezervă pus la dispoziția Guvernului, a resurselor financiare necesare ministerelor în vederea instituirii măsurilor de carantină, de salarizare și cele aferente realizării materialelor de informare.
Totodată, DSU, IGSU, INSP, Ministerul Sănătății, MApN vor desemna experți care să facă parte dintr-un grup de lucru în scopul stabilirii unor posibile scenarii de acțiune, în funcție de evoluția infecției.
O altă măsură vizează instituirea unei linii telefonice gestionate de Ministerul Sănătății, dedicată apelanților care solicită informații referitoare la infecția cu coronavirus.
De asemenea, se va înființa un grup de comunicare strategică, sub conducerea Departamentului pentru Situații de Urgență, cu reprezentanți din instituțiile implicate, astfel încât presa și cetățenii să fie informați operativ din surse oficiale.