Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziției internaționale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-și mai permite să facă greșelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase în viață erau amenințate cu falimentul”.
„Sunt onorat să mă aflu astăzi la deschiderea celei mai mari expoziții din regiunea Mării Negre, dedicată industriei de apărare. Prezența în acest an a peste 400 de companii din 31 de țări arată importanța acestui eveniment. În contextul conflictului sângeros din Ucraina, revitalizarea industriei naționale de apărare a devenit o prioritate a Guvernului pe care îl conduc. De altfel, nu există stat european care să nu facă eforturi majore pentru a investi masiv în acest domeniu strategic”, a declarat premierul în cadrul evenimentului.
„Cel puțin în ultimul an, eu și colegii mei din Guvern am luat parte la o cursă contracronometru, depășind situații ce păreau imposibile. Totul ca să asigurăm finanțările bugetare, parteneriatele externe necesare și un nou cadru legal pentru ca fabricile românești să reia din plin activitatea. Iar realitatea este că azi, majoritatea unităților industriei de apărare lucrează în trei schimburi, fac angajări fără precedent și derulează proiecte de retehnologizare, unele cu bani europeni”, a subliniat acesta.
„Faptul că am obținut, în premieră, o finanțare de aproape 50 de milioane de euro de la Comisia Europeană, pentru fabrica de pulberi dezvoltată împreună cu Rheinmetall, arată că în acest domeniu se muncește într-un ritm nou.
Știu că domnul ministru Radu Oprea pregătește un alt proiect ambițios privind Drona Românească. Mi-aș dori sincer ca, la ediția de anul viitor, să vedem un stand dedicat acestui proiect. Ar fi un semnal clar și puternic că industria noastră de apărare a început să zboare, nu la figurat, ci la propriu!”, a încheiat Marcel Ciolacu.