Mama lui Vlad Pascu a fentat legea. Miruna Pascu a scăpat de măsura controlului judiciar, în urma deciziei luată de magistrați.
Miruna Pascu scapă de măsura controlului judiciar
Miruna Pascu, mama tânărului drogat care a provocat accidentul mortal de la 2 Mai, a scăpat de măsura controlului judiciar. Decizia luată de Tribunalul București nu este una definitivă în cazul femeii.
Potrivit informațiilor lansate de procurorii DIICOT, investigațiile au arătat că Miruna Pascu ar fi încercat să influențeze martori și să obțină declarații mincinoase într-o cauză legată de deținerea și consumul de droguri, arată spynews.ro.
Decizia instanței a fost luată marți, 4 iunie 2024, în urma unor proceduri legale riguroase.
Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare, atât de către inculpată, cât și de către procuror, potrivit unui site de știri.
„În baza dispozițiilor art. 348 raportat la art. 207 alin. (4) și (7) din Codul de procedură penală, constată legalitatea măsurii preventive a controlului judiciar, dispusă prin încheierea pronunțată la data de 29.11.2023, în dosarul nr. 25573/3/2023/a1.5 de către Tribunalul București – Secția I penală, față de inculpata Pascu Miruna (date), trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de influențarea declarațiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din Codul penal (fapta din data de 07.09.2023) și amenințare, prevăzută de art. 206 alin. (1) din Codul penal (fapta din data de 31.08.2023), cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal. În baza dispozițiilor art. 242 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 202 din Codul de procedură penală, dispune revocarea măsurii controlului judiciar, dispusă față de inculpata Pascu Miruna, prin încheierea pronunțată la data de 29.11.2023, în dosarul nr. 25573/3/2023/a1.5 de către Tribunalul București – Secția I penală, măsură ce va deveni executorie la data rămânerii definitive a prezentei încheieri”, potrivit minutei instanței.
Decizia luată de Tribunalul București în cazul Mirunei Pascu
Această veste favorabilă adusă familiei Pascu a venit în urma unei evaluări a legalității măsurii preventive a controlului judiciar, impusă inițial în dosarul Mirunei Pascu.
„Copie de pe prezenta încheiere se va comunica inculpatei, D.G.P.M.B, unității de poliție în circumscripția căreia locuiește inculpata, Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor, Poliției de Frontieră Române și Direcției Generale de Pașapoarte Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare, pentru inculpată și pentru procuror. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția inculpatei și a procurorului prin intermediul grefei instanței, astăzi, 04.06.2024.”, conform minutei instanței.