Actual· 2 min citire

Mamă de 28 ani, reținută de procurorii DIICOT. Ce le făcea copiilor săi e halucinant

Mamă de 28 ani, reținută de procurorii DIICOT. Ce le făcea copiilor săi e halucinant

Mamă de 28 ani, reținută de procurorii DIICOT. Ce le făcea copiilor săi e halucinant

Publicat16 mai 2019, 17:44
Actualizat16 mai 2019, 17:53

O mamă, în vârstă de 28 de ani, a fost reținută joi de procurorii DIICOT, fiind acuzată de viol și pornografie infantilă, după ce ar fi întreținut relații sexuale orale cu cei doi fii ai săi.

Potrivit unui comunicat, procurorii DIICOT - Structura Centrală au dispus reținerea pentru 24 de ore a inculpatei H. L. R., în vârstă de 28 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol în formă continuată și pornografie infantilă în formă continuată.

"În fapt s-a reținut că, în perioada 10.09.2017 - 14.10.2017, inculpata H. L. R., în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cadrul unor spectacole pornografice oferite prin intermediul unei aplicații informatice unui cetățean american a întreținut acte sexuale orale cu fiii săi minori, în vârstă de 3 ani și, respectiv, 7 ani, la data săvârșirii faptelor, profitând de imposibilitatea victimelor de a se apăra și de a-și exprima voința", precizează anchetatorii.

De asemenea, arată sursa citată, din materialul probator administrat în cauză ar fi rezultat faptul că aceasta ar fi produs și ar fi pus la dispoziția cetățeanului american, în mod repetat, prin intermediul aceleiași aplicații informatice, materiale pornografice cu fiii săi minori, în schimbul unor sume de bani.

"Cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inculpatei au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 4 HDD-uri, 2 telefoane mobile, 6 stick-uri, 3 SIM-uri și diverse înscrisuri (transferuri bancare, scrisori etc.)", se menționează în comunicat.

DIICOT informează că, în cursul zilei de joi, femeia urmează să fie prezentată Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News