Ambasadorul României în Statele Unite, George Maior, consideră că o eventuială retrage a sa din funcție, ca urmare a implicării sale în scandalul scrisorii lui Rudolph Giuliani, ar fi un gest care el nu-l înțelege. Declarația a fost făcută la finalul audierii lui Maior în Comisia de politică externă a Senatului.
"Dacă există un interes politic în rechemarea mea, acesta trebuie explicat, eu nu îl înțeleg. În acest moment, relația româno-americană este la cel mai înalt nivel, deci consider că o eventuală rechemarea a mea ar fi o greșeală," a afirmat fostul șef al SRI, la încheierea audierii în comisie.
Întrebat cum ar califica reacția sa în cazul scrisorii lui Rudolph Giuliani, avocatul președintelui Donald Trump, Maior a afirmat că a procedat corect.
"Reacțía mea este acoperită de realitate și oportună, fără declarați amea opinia publică din România ar fi putut interpreta greșit acțiunea lui Giuliani, era de datoria mea să servesc interesul național," a mai afirmat Maior.
De altfel, și în timpul audierilor Maior a afirmat că nu înțelege atitudinea celor care îi reproșează intervenția, pe motiv că ar fi afectat relațiile bilaterale, "Nu am fost convocat la Departamentul de Stat, în schimb am avut o discuție profundă pe toate palierele cu adjunctul asistentului secretarului de stat, inclusiv despre inițierea agendei viitoare, întâlniri la nivel de președinte și de membri ai guvernului. O discuție constructivă, cum am în fiecare săptămână," a declarat Maior.