Actual· 1 min citire

MAI: 111 persoane arestate preventiv votaseră până duminică la prânz

MAI: 111 persoane arestate preventiv votaseră până duminică la prânz

MAI: 111 persoane arestate preventiv votaseră până duminică la prânz

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 5 iun. 2016, 13:35

Dintre cele 138 de persoane din centrele de reținere și arest preventiv care au depus cerere pentru a vota la alegerile locale prin intermediul urnei speciale, votaseră, până duminică la prânz, 111 deținuți, a informat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.

"Menționez că 10 dintre persoanele care au depus cerere nu aveau de fapt voie să-și exercite dreptul de vot", a spus Dajbog, potrivit Agerpres.

Ea a amintit că IGPR asigură măsurile necesare pentru a permite persoanelor aflate în centrele de reținere și arest preventiv ale unităților de poliție să-și exercite dreptul de vot.

"Efectivele Ministerului Afacerilor Interne rămân mobilizate în întreaga țară pentru a gestiona cu maximă responsabilitate orice situație care ar putea perturba procesul electoral", a arătat purtătorul de cuvânt al MAI.

Următoarea declarație de presă referitoare la misiunile desfășurate de structurile MAI va avea loc la ora 15,30.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual