Actual· 1 min citire

MAE, atenționare de călătorie pentru români. Posibile perturbări ale transportului public din Belgia, pe fondul unor proteste

MAE, atenționare de călătorie pentru români

MAE, atenționare de călătorie pentru români

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 21 ian. 2026, 18:10

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Belgia. În perioada 25 - 30 ianuarie 2026, sunt anunțate o serie de acțiuni sindicale de protest, care vor afecta transportul feroviar (rețeaua SNCB) și transportul public (rețeaua TEC), în special în regiunea valonă.

Astfel, MAE recomandă cetățenilor români care intenționează să călătorească în Regatul Belgiei să consulte informațiile actualizate disponibile pe paginile de Internet ale companiilor de transport: https://www.belgiantrain.be/ , https://www.letec.be .

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles:  +32 (0) 2 347 5338, +32 (0) 2 344 1658, +32 (0) 2 343 69 35, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României în Regatul Belgiei: +32 (0) 49 742 8663.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News