Actual· 2 min citire

MAE, alertă de călătorie. Risc seismic ridicat într-una dintre destinațiile de vacanță preferate ale românilor

MAE, alertă de călătorie pentru români

MAE, alertă de călătorie pentru români

Publicat3 feb. 2025, 16:32
Actualizat3 feb. 2025, 16:36

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis luni, 3 februarie, o alertă de călătorie pentru românii care intenționează să tranziteze sau să călătorească în Grecia.

Atenționarea de călătorie vizează Insula Santorini care în ultimele zile a fost lovită de un val de cutremure ce au determinat autoritățile de la Atena să ia mai multe măsuri preventive.

Având în vedere activitatea seismică accentuată din regiune, MAE le recomandă românilor să evite deplasările neesențiale în porturile Ammoudi, Armeni, Kourfou și Fira.

De asemenea, cetățenii români sunt sfătuiți să urmărească informațiile oficiale transmise de către autoritățile elene, inclusiv prin accesarea link-ului: https://civilprotection.gov.gr/en/deltia-tupou/anakoinosi-ypoyrgeioy-klimatikis-krisis-kai-politikis-prostasias-1.

Mai mult, cei care călătoresc în această perioadă pe teritoriul Republicii Elene pot accesa aplicația digitală "mAIGreece", realizată de către Ministerul elen al Turismului, disponibilă și în limba română: https://www.gov.gr/en/upourgeia/upourgeio-tourismou/tourismou/maigreece.

Potrivit MAE, românii pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +30 210 6728875; +30 210 6728879 și Consulatului General al României de la Salonic: +30 2310 340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Totodată, cei care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefoanele de urgență ale Ambasadei României la Atena (+306978996222) și Consulatului General al României de la Salonic (+306946049076).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News