Actual· 1 min citire

Ludovic Orban: „Congresul PNL nu se poate desfășura online. Nu avem încă o platformă”

Președintele PNL - Ludovic Orban

Președintele PNL - Ludovic Orban

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 17 sept. 2021, 15:47

Ludovic Orban - președintele PNL spune că nu se poate vota online la Congresul PNL deoarece nu există încă o platformă.

„Am convocat Consiliul Național pentru a vota modificările care au fost aprobate în cadrul Biroului Politic Național, modificări pe care le-am aprobat în unanimitate, adică a fost consens între cele două echipe aflate în competiție.

Sigur că e acolo un articol cu privire la organizarea ședințelor forurilor statutare online, a existat o propunere de a putea organiza online, dar forma articolului, așa cum a fost aprobată, forma finală a fost aprobată ca urmare a intervenției mele și propunerea care va fi supusă votului Consiliului Național este aceea că în situații excepționale se pot organiza ședințele forurilor statutare online, cu excepția acelor ședințe la care este necesar votul secret, conform prevederilor statutare. Adică, așa cum a ieșit articolul din Biroul Politic Național, nu îngăduie speculațiile care au apărut că s-ar putea vota online la Congres.

La ora actuală nu avem un sistem de asigurare a securității votului, nu avem încă o platformă”, a afirmat Ludovic Orban.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News