Actual· 1 min citire

Lucrări la planșeul de la Unirii. STB modifică mai multe trasee, de sâmbătă

Lucrări la planșeul de la  Unirii. STB modifică mai multe trasee, de sâmbătă

Lucrări la planșeul de la Unirii. STB modifică mai multe trasee, de sâmbătă

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 21 iun. 2025, 10:14

Traseele mai multor autobuze din Piața Unirii din București vor fi modificate începând de sâmbătă, 21 iunie, ca urmare a demarării lucrărilor de consolidare a planșeului în această zonă, a anunțat Societatea de Transport București (STB).

„Având în vedere demararea lucrărilor de consolidare a planșeului din Piața Unirii, începând cu data de 21.06.2025, respectiv începând cu noaptea de 21/22.06.2025 (pentru liniile de noapte), programul de transport se reconfigurează”, a anunțat STB, într-o informare pe Facebook.

Astfel, conform noii configurări, liniile 104, 123, 205, 385, N110 și N115 vor funcționa pe un traseu modificat pe Bd. Națiunile Unite și Bd. Unirii.

Daniel Băluță: „Consolidarea planșeului de la Piața Unirii intră, din 21 iunie, în etapa a doua”. Noi restricții

Totodată, liniile 73, 100, 116, 117, 312, 323 și liniile de noapte vor circula pe o rută diferită, de la intersecția Bd. I.C. Brătianu/Bd. Corneliu Coposu, pe breteaua nou creată prin Parcul Unirii.

De asemenea, se vor înființa stațiile Piața Constituției și Piața Unirii, amplasate pe Bd. Unirii, pentru autobuzele liniilor 104, 123, 205, 385, N110 și N115.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News