Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat marți, la lansarea candidaților liberali din județul Buzău, că administrațiile pesediste constat că nu și-au propus să țină resursa umană acasă și să o valorifice local pentru dezvoltarea județului și că este o lipsă totală de viziune.
„Exodul aspre București este o problemă pentru acest județ, care golește județul de tineri în general. Administrațiile pesediste constat că nu și-au propus să țină resursa umană acasă și să o valorifce local pentru dezvoltarea județului. Este o lipsă totală de viziune. Liberalii în administrațiile pe care le conduc au demonstrat că au o viziune sănătoasă asupra dezvoltării și focusul pe comunități și cetățean”, a declarat Lucian Bode.
”Un bun administrator de județ sau localitate se preocupă să fie bine locuitorilor, nu lui. La Buzău, abordarea pe principiul ”merge și așa” nu mai convinge și lumea începe să se convingă de asta. Efort minim, rezultate modeste. Altfel cum vă explicați că un județ cu potențialul județului Buzău are indicatorii socio-economici sub media națională în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor, cu 33% mai mic decât valoarea la nivel național, o rată a șomajului de peste 5%, cu mult peste media națională și o valoare a câștigului salarial mediu net cu 23% mai mică decât valoarea la nivel național”, a mai spus Bode.
”Faptul că A7, autostrada Moldovei, a fost relansată sub guvernarea liberală din 2020 nu mai este un secret nici pentru adversarii noștri”, a completat Bode.