Planul ANAF de a recupera banii pe care președintele Klauis Iohannis i-ar fi încasat din chirii pentru imobile care ar aparține statului este în impas. Oficiul de Cadastru Sibiu a respins, miercuri, solicitarea ANAF de trecere a uneia din case în patrimonul statului.
Conform Antena 3, Oficiul de Cadastru a cerut ANAF acte doveditoare că respectiva casă ar aparține statului român, altfel ANAF nu poate trece la recuperarea banilor.
La sfârșitul săptămânii trecute, Eugen Teodorovici a prezentat ca pe o simplă formalitate acțiunea de recuperare a banilor de la șeful statului. ”Se va primi din partea Oficiului de Cadastru dovada că s-a intabulat acel imobil, apoi se va trece la notificarea celui în cauză pentru plata sumei din chirii plus dobânzile aferente.”
ANAF a primit de la Oficiul de Cadastru un document în care se arată că "din decizia definitivă a instanței în acest caz "nu reiese calitatea de proprietar stabilită în favoarea statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice".
Potrivit A3, ANAF a trimis o adresă către Ministerul Finanțelor, în care cere "(...)să dispuneți transmiterea datelor solicitate OCPI Sibiu în termenul de 10 zile acordat", se arata în documentul semnat chiar de către Ionuț Mișa.
Pe de altă parte, Teodorovici, a declarat miercuri că a semnat un ordin prin care corpul de control va face verificări în acest sens atât la ministerul Finanțelor, cât și la ANAF.
„Vrem să vedem exact care au fost hibele, lipsurile, întârzierile, motivate desigur într-un fel sau altul. În special, pentru ca pe viitor astfel de fapte să nu se mai întâmple”, a afirmat Teodorovici, conform agerpres.ro.
Potrivit acestuia, pentru perioada 2001 - 2015, familia Iohannis ar trebui să returneze suma de 1, 2 milioane de lei, plus dobânziMarți, președintele PSD Liviu Dragnea a afirmat că Ministerul Finanțelor și nu ANAF trebuie să se preocupe de recuperarea banilor.