Anunț bombă! Autoritățile din Vanuatu intenționează să-i retragă cetățenia lui Andrew Tate după ce s-a aflat că acesta a obținut un „pașaport de aur” cam în aceeași perioadă în care a fost arestat în România pentru viol și trafic de persoane.
Influencerul a obținut cetățenia în cadrul unui program accelerat destinat celor care investesc cel puțin 130.000 de dolari (96.000 de lire sterline) în micul arhipelag din Pacific, potrivit unei investigații realizate de Organised Crime and Corruption Reporting Project, o organizație non-profit cu sediul în Amsterdam, relatează BBC.
Programul a stârnit îngrijorări în materie de securitate și a determinat Uniunea Europeană să retragă, la sfârșitul anului 2024, privilegiul de a călători fără viză acordat cetățenilor din Vanuatu.
Un purtător de cuvânt al guvernului din Vanuatu a declarat că autoritățile investighează modul în care Tate a obținut cetățenia.
„Odată ce vom avea documentele, cu siguranță, vor fi inițiate procedurile pentru revocarea cetățeniei sale”, a declarat Kiery Manassah pentru postul ABC din Australia. „Guvernul nu dorește să încurajeze acordarea cetățeniei persoanelor cu trecut dubios”, a adăugat el.
„Cei care sunt căutați de țările lor sau care sunt anchetați de autoritățile polițienești din străinătate nu sunt bineveniți să facă parte din cetățenii Vanuatu”, a precizat oficialul.
Vanuatu i-a acordat cetățenia lui Tate în decembrie 2022. În aceeași lună, Tate și fratele său Tristan au fost arestați în România și, de atunci, au avut, o bună bucată de timp, restricții de călătorie.
Până în prezent, nu există nicio indicație că fratele lui Andrew, Tristan, care a fost de asemenea arestat în 2022, ar fi primit cetățenia Vanuatu, potrivit investigației OCCRP.
Vanuatu nu are un tratat oficial de extrădare cu România.
Separat, Marea Britanie solicită extrădarea fraților Tate din România, după ce au fost acuzați în 2024 de viol, vătămare corporală gravă și trafic de persoane.
Frații Tate s-au născut amândoi în SUA, dar s-au mutat în Luton, în Marea Britanie, împreună cu mama lor, după divorțul părinților.