Potrivit unui oficial din cadrul Pentagonului, este vorba despre "Abu Malik", cunoscut şi sub numele de "Saleh Jassim Mohammed Falah al-Saba" un "expert în arme chimice care a lucrat la uzina Al-Muthanna a lui Saddam Hussein, înainte de a se alătura Al-Qaida în 2005".
"El a fost implicat în producerea de arme chimice în 2005 şi a planificat atacurile de la Mosul cu Al-Qaida în Irak", potrivit acestui oficial.
"Pe baza antrenamentului şi experienţei sale, el era considerat ca fiind capabil să creeze substanţe chimice periculoase", a declarat oficialul. Acesta reprezenta "o ameninţare pentru civilii nevinovaţi din regiune", de unde decizia de a ataca, a precizat oficialul citat.
Potrivit lui, coaliţia "ştie că SI încearcă să se doteze cu o capacitate chimică", dar "nu există confirmarea" că a reuşit deja.
Armata americană nu a vorbit până în prezent despre Abu Malik.
Coaliţia a desfăşurat peste 2.000 de atacuri aeriene împotriva SI în Siria şi Irak din 8 august, între care atacuri care au avut ca ţintă precisă şefi ai grupării teroriste.
Uzina Al-Muthanna a început să producă gaz muştar şi alte gaze chimice, între care sarin, la începutul anilor 1980. Dar, potrivit CIA, acest complex a fost închis după primul război din Golf. La începutul anilor 1990, el a fost utilizat pentru supervizarea distrugerii stocurilor irakiene de arme chimice. SI a ocupat acest complex în iunie.