LOVITURĂ DEVASTATOARE pentru Antene. Au fost scoase din grilă
LOVITURĂ DEVASTATOARE pentru Antene. Au fost scoase din grilă
UPC a anunțat că platforma sa de satelit, Focus Sat, a suspendat temporar transmisia Antena 1, Antena Stars, Euforia, Gsp TV și Antena 3, începând de joi, din cauza condițiilor și costurilor inacceptabile impuse de Antena Group, însă aceasta din urmă spune că solicitarea sa a fost una echilibrată.
Decizia Focus Sat de a scoate temporar din grilă televiziunile Antena 1, Antena Stars, Euforia Lifestyle, Gsp TV și Antena 3 "vine ca urmare a impunerii, de către Antena Group, a unor condiții și costuri inacceptabile, care ar avea repercusiuni directe asupra clienților Focus Sat și pe care compania continuă să le negocieze, în interesul acestora", spune UPC România într-un comunicat, remis joi dimineață, agenției MEDIAFAX.
Contactați de MEDIAFAX, reprezentanții UPC România au spus că cele cinci televiziuni ale Antena Group au fost scoase de pe platforma Focus Sat în noaptea de miercuri spre joi, la ora 00.00. Aceștia au precizat că de această decizie nu vor fi afectați și abonații pachetelor de cablu ai UPC România.
Pe de altă parte, potrivit comunicatului UPC, "Focus Sat își exprimă regretul că această situație poate produce inconveniențe clienților săi". "(...) compania le va oferi acestora 5 canale, fără costuri suplimentare, pentru a compensa absența temporară a canalelor Antena Group din grilă. Astfel, începând cu 6 februarie 2014, toți clienții Focus Sat se vor putea bucura de posturile Discovery Science, Discovery World, History Channel, National Geographic Wild și Bollywood TV în pachetul de bază, Familia", se arată în comunicat.
"Considerăm că decizia Antena Group și modul de abordare a acestei situații sunt inacceptabile la adresa utilizatorilor, în contextul în care ni se solicită mărirea de peste 4 ori a costului per abonat. Această majorare de tarif ar genera un impact negativ asupra clienților noștri, iar acceptarea unei asemenea creșteri de preț în numele clienților nu a reprezentat o opțiune rezonabilă pentru noi. Vrem să ne asigurăm că toate solicitările Antena Group au în vedere oferirea unor condiții stabile și rezonabile, în raport cu valoarea oferită clienților și că promisiunile făcute clienților Focus Sat vor fi respectate și pe viitor. De aceea continuăm să explorăm toate opțiunile, în speranța găsirii celei mai bune soluții pentru clienții noștri", a declarat Cătălin Ițu, Country Director Focus Sat România.
De cealaltă parte, într-un comunicat remis miercuri seară agenției MEDIAFAX, Antena Group spune că, în urma negocierilor privind prelungirea contractului de retransmisie a televiziunilor Antena 1, Antena Stars, Antena 3, Euforia și Gsp TV cu compania Focus Sat, "părțile nu au căzut de acord în ceea ce privește termenii comerciali".
"Ca atare, conform adresei 721/05.02.2014 trimisă de Focus Sat companiei noastre, retransmisia posturilor Antena Group pe această platforma va fi întreruptă începând cu 6 februarie 2014", se spune în comunicatul Antena Group.
Antena Group susține că oferta adresată de Focus Sat nu reflectă valoarea comercială a televiziunilor Antena 1, Antena Stars, Antena 3, Euforia și Gsp TV și nici cifrele de audiență înregistrate de acestea. "Sumele de retransmisie negociate reprezintă o solicitare comercială echilibrată, aplicabilă politicii comerciale din piața de distribuție, fiind în conformitate cu contractele existente actualmente pe piață", afirmă Antena Group.
Antena Group precizează că "este în continuare deschisă negocierilor cu compania Focus Sat, în vederea găsirii unei soluții în favoarea publicului telespectator".
Antena 1, Antena Stars, Antena 3, Euforia și Gsp TV sunt în lista televiziunilor "must carry", care trebuie distribuite obligatoriu de toți cabliștii din România. Însă lista "must carry" se aplică, potrivit legislației audiovizualului, doar operatorilor de cablu, nu și platformelor de satelit (DTH), așa cum este Focus Sat.
Pe de altă parte, UPC România a transmis, în 27 ianuarie 2014, o adresă Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) în care sesiza Consiliul cu privire la "acțiunile abuzive" ale Antena Group, care "condiționează tehnic și financiar" retransmisia televiziunilor Antena 1, Antena 2, Antena 3, Euforia TV și Gsp TV, încălcând astfel prevederile legislației audiovizualului privind regimul "must carry".
Principiul "must carry" este reglementat prin articolul 82 din Legea audiovizualului și le impune operatorilor de cablu să retransmită anumite televiziuni. Totodată, același principiu le impune și televiziunilor difuzate în pachetul "must-carry" al cabliștilor să fie libere la retransmisie și fără condiționări tehnice și financiare.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























