Într-un context în care siguranța cetățenilor devine din ce în ce mai importantă, locatarii unui bloc din Baia Mare au decis să acționeze în mod pragmatic pentru a se pregăti în eventualitatea unor situații de urgență. Folosindu-și resursele proprii, aceștia au început amenajarea unui buncăr în subsolul clădirii, un demers menit să ofere un nivel suplimentar de protecție. În cadrul acestei inițiative, asociația de locatari a invitat primarul municipiului să viziteze locul, având în vedere importanța colaborării între autorități și comunitate în gestionarea situațiilor de criză.
Încântat de inițiativa, edilul a cerut imediat sprijin pentru ei. „Oamenii chiar au o inițiativă foarte bună, nu stau după noi”, a spus primarul.
Cu resurse proprii,locatarii cu inițiativă au demarat lucrările, apoi l-au invitat pe primarul municipiului, Doru Dăncuș, să viziteze proiectul. Impresionat de ce a găsit la fața locului, edilul și-a sunat subalternii și a cerut sprijin pentru locatari.
Ulterior, Doru Dăncuș i-a lăudat pe oameni și într-o postare pe Facebook.
Un român și-a făcut bunker antiatomic în curtea casei. Constructorul inventiv a filmat întreg procesul și a uimit tot internetul
„După exemplul bunului gospodar care își pregătește sania din vară și căruța din iarnă, câțiva băimăreni au decis să fie prevăzători și au început amenajarea unui buncăr la subsolul blocului", a spus primarul orașului într-o postare pe rețeaua de socializare.
Locatarii blocului au solicitat îndrumarea autorităților locale pentru a se convinge că procedează corect. „Ne-am întâlnit la discuțiile de zilele trecute din zona Decebal și m-au dus să îmi arate ce au reușit să realizeze prin propriile eforturi, prin muncă și voință.
Dorința lor este doar ca niște persoane avizate din Primărie și ISU să îi ghideze pentru a putea să finalizeze lucrarea conform normelor de siguranță. Am discutat deja cu colegii mei și ne vom ocupa în cel mai scurt timp de această etapă", a precizat Doru Dăncuș.
Primarul municipiului Baia Mare îndemană și alte asociații de locatari să ia aceeași inițiativă.
„Îi felicit pentru această inițiativă care poate face diferența în situații nedorite. Mi-ar plăcea ca toate asociațiile de locatari să vadă aceste imagini, cum acești oameni s-au mobilizat fără să aștepte din partea altora.
În continuare, îi asigur pe toți cetățenii că voi susține orice inițiativă benefică pentru ei și pentru orașul nostru", a dat asigurări primarul.
Românii care stau la bloc se pot alege cu o amenda de până la 10.000 de lei. Legea nu le dă voie să facă aceste lucruri