Ministrul Educației - Ligia Deca a declarat, marți, că o prioritate a mandatului său o reprezintă proiectele Legii Educației.
„O prioritate a mandatului meu în perioada imediat următoare o reprezintă proiectele de lege ale educației. Pe baza observațiilor primite în procesul de dezbatere publică, mă voi consulta cu vocile relevante din domeniul educației și voi armoniza actele normative cu recomandările care susțin calitatea, echitatea, integritatea și predictibilitatea în sistemul românesc de educație", a afirmat ministrul, potrivit unui comunicat remis presei.
„Nu în ultimul rând, știu că una dintre nevoile fundamentale ale sistemului de educație este predictibilitatea. Un obiectiv esențial al mandatului meu este tocmai asigurarea caracterului predictibil al măsurilor educaționale, astfel încât elevii, profesorii și părinții să știe din timp cum se desfășoară procesul de învățământ", a susținut ministrul Educației.