Mihai Fifor, deputat PSD, a declarat marți că înghețarea veniturilor românilor până la finele lui 2026 este un lucru de neacceptat și a subliniat că social-democrații vor susține categoric în Coaliție ca Guvernul să respecte mecanismul salariului minim european.
”Înghețarea veniturilor românilor până la finele lui 2026 este un lucru de neacceptat! România are nevoie de creștere, nu de austeritate de dragul austerității. Premierul Bolojan a anunțat, în repetate rânduri, intenția de a îngheța salariile, pensiile și salariul minim până la sfârșitul anului 2026, pe motiv de disciplină bugetară. Această propunere vine însă într-un moment în care românii resimt deja o scădere reală a veniturilor, iar economia dă semne clare încetinire”, a scris deputatul PSD, pe Facebook.
Liderul social-democrat a menționat că numai în luna august, câștigul salarial mediu net a scăzut cu 5,5% în termeni reali, potrivit datelor oficiale.
”Ajustat cu inflația, acest indicator arată că peste 94% dintre angajați muncesc mai mult pentru mai puțin, în timp ce inflația rămâne la 9,9% – cea mai ridicată din Uniunea Europeană. Puterea de cumpărare s-a redus dramatic, iar consumul intern este în cădere liberă. În aceste condiții, înghețarea veniturilor nu ar aduce stabilitate, ci ar accentua recesiunea și ar lovi direct în oameni”, a mai spus acesta.
Totodată, Mihai Fifor a precizat că ”PSD consideră că România are nevoie de politici care protejează veniturile și stimulează economia, nu de măsuri de austeritate prezentate drept reforme”.
”De aceea, vom susține categoric în Coaliție ca Guvernul să respecte mecanismul salariului minim european, care prevede majorarea acestui venit în funcție de evoluțiile economice”, a afirmat Fifor.
Potrivit lui, acest mecanism a fost reglementat la nivelul Parlamentului European, printr-o directivă promovată și susținută de europarlamentarii PSD, alături de grupul S&D, și a fost transpus în legislația națională printr-un act normativ elaborat de PSD.
”Datorită acestor reglementări, salariul minim este singurul venit care nu poate fi înghețat prin decizia Guvernului Bolojan. șadar, discuția din Coaliție nu va fi dacă salariul minim crește, ci cu cât. Pentru că românii au nevoie de încredere, de venituri corelate cu realitatea și de o guvernare care să protejeze munca cinstită”, a conchis deputatul PSD.