Lia Olguța Vasilescu a reacționat în miez de noapte, pe Facebook, după ce premierul Sorin Grindeanu a acuzat-o că știa de la bun început că guvernul numit de Dragnea este "unul de tranziție".
Lia Olguța Vasilescu îl acuză pe Grindeanu că este singurul din Guvern care nu știa că semestrial se face o evaluare și că "doar el credea că e pe viață în scaunul acela":
„Se pare că dintre toți membrii guvernului, numai premierul nu știa că semestrial se face o evaluare a implementării programului de guvernare. Monitorizarea presei nu se mai face la guvern? Măcar de la tv ar fi aflat, din emisiunile în care a fost prezent Liviu Dragnea. Doar el credea că e pe viață în scaunul acela...", a comentat pe Facebook Lia Olguța Vasilescu.
Premierul Sorin Grindeanu nu a menajat-o nici el pe șefa de la ministerul Muncii în conferința de presă de ieri seară.
„Am auzit când Olguța Vasilescu a spus că toată lumea știa că acest guvern e unul de tranziție. Nu am știut de acest lucru. M-a mirat, dar probabil ea era informată mai bine și știa că după 5 luni o să vină un raport de evaluare făcut de Vâlcov și ne va spune ce ne-a spus", a declarat la Guvern premierul.